back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Mai puține nașteri, mai multe căsătorii, în zona Pașcani. Raportul de activitate a Serviciului de Evidență a Populației din municipiu

Raportul de activitate al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Populatiei din municipiul Pascani pentru anul trecut a fost prezentat în ultima ședință de Consiliu Local, ce a avut loc la sfârșitul lunii februarie.

Șefa serviciului, Marinela Moisii, a prezentat datele cu privire la eliberarea actelor de identitate și a celor ce țin de stare civilă, căsătorii, nașteri și decese.

Astfel, anul trecut au fost înregistrate 12.458 de cereri pentru cărți de identitate. Funcționarii serviciului s-au deplasat și la diferite instituții, precum Spitalul Municipal de Urgență sau Căminul de bătrâni de la Mircești pentru a ajuta cetățenii ce au avut nevoie de un buletin.

Anul trecut, la fel ca și în ceilalți precedenți, s-au eliberat mai puține certificate de naștere și anume 613, în timp ce în 2023 au fost 709.  Trei acte de naștere au fost întocmite ca urmare a înregistrării adoptiei. Au fost însă puțin mai multe căsătorii, și anume 286, față de 231 în urmă cu doi ani. În ceea ce privesc actele de deces, în 2024 au fost eliberate 638 de documente.

De precizat este faptul că Serviciul de Evidență a municipiului Pașcani deservește unui număr de 18 comune, cu o populație totală de aproximativ 123.361 locuitori.

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat