back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

MAI vrea să îi trimită pe candidaţii care pică admiterea în Poliţie la şcolile de agenţi, fără concurs

Proiect controversat al Ministerului de Interne. Candidaţii care pică admiterea la Academia de Poliţie ar urma să aibă loc asigurat, fără concurs, la școlile de agenţi. În acest fel vor fi ocupate posturile libere din sistem. Experţii atrag însă atenţia că există riscul să ajungă în stradă poliţişti din ce în ce mai slab pregătiţi.

Poliţia Română are un deficit de angajaţi de 20%. Ar mai fi nevoie de peste 3.000 de agenţi care să acţioneze în stradă. Asta în condiţiile în care mulţi dintre cei încadraţi în ultimii ani nu sunt pregătiţi corespunzător.

„Este o intervenţie deficitară şi de aia am şi dispus o comisie de specialişti să analizeze modul de intervenţie al colegilor”, a spus Mihai Rus, fost şef IPJ Cluj.

„Am avut acum, la admiterea aceasta, 4 candidaţi pe un loc. Din 4 au ajuns la proba scrisă doar 1,1 pentru că restul au picat pe parcurs la proba psihologică şi la  proba sportivă. Sunt tineri în România din ce în ce mai slab pregătiţi”, a declarat Mihai Zlat, Sindicatul Poliţiştilor.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat