back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Mare sărbătoare astăzi cu cruce roşie: Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

Creştinii ortodocşi prăznuiesc astăzi cea de-a două sărbătoare cu cruce roşie la rând, după Bobotează, şi anume Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Acesta este cunoscut sub denumirea de „Înaintemergătorul“ sau „Îngerul Domnului“ pentru că este menţionat în cărţile sfinte ca fiind cel care a avut rolul de pregăti oamenii pentru primirea Fiului lui Dumnezeu.

În total, Biserica marchează şase sărbători în numele Sfântului Ioan, de la zămislirea sa, pe 23 septembrie, naşterea, pe 24 iunie, soborul care se serbează astăzi, tăierea capului la sfârşitul lui august, pe 29, prima şi a doua aflare a capului său, pe 24 februarie şi a treia şi ultima aflare a capului, pe 25 mai. Se serbează aflările capului Sfântului Ioan Botezătorul pentru că acesta, care s-a născut cu şase luni înaintea lui Iisus, a fost ucis prin decapitare de către Irod, care a fost certat de sfânt pentru că trăia cu soţia fratelui său, Irodiada. Mormântul său din Samaria fusese profanat în secolul al IV-lea, iar o parte dintre moaştele sale au fost salvate şi duse la Iersualim, apoi în Alexandria. Capul său a fost pierdut de trei ori, despre istoria sa puţine lucruri fiind ştiute, decât că în prezent se află la Roma.

Există multe tradiţii care înconjoară sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul. Cu ocazia acestei zile, marcată şi sub numele de „Sânt-Ion“, „Înaintemergătorul Domnului“ sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul“, se consideră sărbătorile de iarnă oficial încheiate. Oamenii ţin această sărbătoare în veselie pentru că tradiţia spune că cine nu este vesel în această zi va fi trist tot timpul anului viitor. De asemenea, oamenii care se vor stropi cu agheasma mare care a fost sfinţită de Bobotează vor fi feriţi de boli pe tot parcursul anului.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat