back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Măsuri de prevenire a incendiilor în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada  Sfintelor Sărbători de Paşte, credincioşii ortodocşi  se vor afla în lăcaşurile de cult, pentru a primi Lumina Învierii Domnului. Pentru ca aceste momente de rugăciune şi apropiere de Dumnezeu să fie petrecute în linişte şi siguranţă, pompierii ieşeni recomandă atât populaţiei, cât şi slujitorilor bisericilor, respectarea următoarelor măsuri privind apărarea împotriva incendiilor:

  • accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult să fie permis în limita capacităţii bisericii. În condiţiile unui număr foarte mare de credincioşi, se recomandă desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii;
  • uşile de acces/evacuare să fie menţinute în poziţie deschisă pe timpul slujbelor religioase;
  • în cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn, nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu;
  • evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare / renovare şi interzicerea desfăşurării lor în obiective în care sunt amplasate schele;
  • desemnarea de către preoţi a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii (stingătoare de incendiu);
  • enoriaşii vor menţine o distanţă de siguranţă faţă de cei din jurul lor pentru a evita contactul dintre lumânări şi hainele sau părul acestora;
  • depunerea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (ex: tăvi metalice umplute cu nisip), în exteriorul lăcaşelor şi la o distanţă de siguranţă faţă de elementele combustibile;
  • efectuarea, prin grija personalului clerical de la biserici şi mănăstiri, a unei verificări după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu: stingerea lumânărilor la terminarea activităţilor şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii, deconectarea aparatelor electrice şi a instalaţiei de iluminat;
  • parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase se va face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau să împiedice accesul la hidranţii exteriori de incendiu.

În cazul producerii unui incendiu se iau următoarele măsuri:

 

  • se evacuează în condiţii de siguranţă toate persoanele din clădire, precum şi bunurile importante, în ordinea valorii;
  • se anunţă imediat incendiul, la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă

 

Pentru prevenirea unor evenimente nedorite la gospodăriile populaţiei pe timpul Sărbătorilor Pascale, pompierii recomandă ieşenilor:

 

  • la întoarcerea la domiciliu, să nu lase lumânări aprinse, nesupravegheate sau în apropierea materialelor uşor combustibile ori în locuri unde pot ajunge copiii şi le-ar putea răsturna;
  • să stingă lumânările înainte de a merge la culcare, întrucât există riscul ca acestea să provoace un incendiu;

De asemenea, copiii nu trebuie lăsaţi singuri în casă, nesupravegheaţi ori având la  îndemână chibrituri, lumânări, brichete.

În această perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi este pregătit să răspundă solicitărilor, cu un efectiv de 150 de pompieri şi 50 de autospeciale şi mijloace de intervenţie, acţionând în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în zonele în care vor fi organizate evenimente publice de amploare, principalele priorităţi fiind acordarea primului ajutor medical de urgenţă şi stingerea incendiilor.

 

           Cu speranţa că recomandările noastre vă vor fi de folos, personalul                 Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi,  vă urează ca Sfintele Sărbători Pascale să vă aducă multă sănătate, pace şi lumină în suflet!

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

ISU IASI

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat