back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.4 C
Paşcani
Login

Metodele prin care putem economisi bani mai uşor: „Vorbim de 350 lei versus 80 de lei”

Avertisment tranşant de la economistul-şef al Băncii Naţionale! Mulţi români au un standard de viaţă peste posibilităţile lor. Îşi fac toate plăcerile chiar dacă se împrumută şi nu pun bani deoparte pentru zile negre.

Valentin Lazea, economist-şef: Nu vă mai aşteptaţi să vă crească nivelul de trai! Deja trăiţi cu mult peste posibilităţi! Faceţi mai bine să refolosiţi nişte lucruri, să le reparaţi, să mergeţi mai mult cu mijloacele de transport în comun, consumaţi cu mult mai mult decât meritaţi şi decât produceţi. 

Declaraţia economistului-şef al Băncii Naţionale a devenită virală şi a stârnit păreri pro şi contra. În condiţiile în care doar 11% din deşeuri sunt reciclate, iar consumul creşte an de an.

Bărbat: Nu prin asta se face economie. Am ajuns în secolul ăsta să purtăm şi noi lucrurile mai noi, mai curate, nu ne apucăm să ne coasem din nou ciorapii, hainele. Ce putem repara, televizoarele de 7 ani, preferăm să le schimbăm, sunt depăşite. 

Oana Groşanu, director executiv Ambasada Sustenabilă: Am o pereche de bocanci de piele la care ţin foarte mult, se rupseseră într-o parte, reparaţia a fost undeva la 90 lei. Dacă ar fi să compar cu aceeaşi pereche de bocanci noi vorbim de 350 lei vs. 80 lei. 

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat