back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Ministerul Sănătăţii ia în calcul prelungirea măsurilor de izolare a persoanelor în vârstă încă 10-14 săptămâni

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că se ia în calcul prelungirea măsurilor de izolare a persoanelor în vârstă, cel puţin pentru 10-14 săptămâni, în funcţie de evoluţia pandemiei COVID-19 în România.

“Da, luăm în calcul şi această măsură la nivelul Comitetului ştiinţific, Institutului Naţional de Sănătate, grupului de lucru din cadrul Ministerului Sănătăţii, luăm inclusiv decizia cel puţin pentru început să ne gândim la 10-14 săptămâni în care să izolăm aceste persoane, având în vedere şi evoluţia ulterioară, dar ne adaptăm la evoluţia pe care pandemia o va avea în România”, a declarat, duminică, Nelu Tătaru, întrebat la un post TV dacă se ia în calcul măsura izolării persoanelor în vârstă tot anul, după declaraţiile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Tătaru a transmis că măsurile de izolare şi de restricţii trebuie respectate.

“Vreau ca toată lumea să înţeleagă că mai avem 3-4 săptămâni grele, aceste săptămâni trebuie să le gestionăm în comun, şi noi, corpul medical, dar şi populaţia de rând, ajutată de autorităţile locale, care trebuie să vegheze la această izolare şi la această distanţare socială. Viaţa noastră va reveni la normal peste o lună, o lună şi jumătate, după ce vedem că acel vârf începe să scadă, încă nu am ajuns la acel vârf”, a adăugat Tătaru, potrivit Agerpres.

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat încrezătoare – într-un interviu acordat ediţiei duminicale a cotidianului german Bild – că până la sfârşitul anului va putea fi produs un vaccin împotriva coronavirusului.

Continuarea pe Stirile PRO TV

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat