back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Ministrul Educației: Finalul semestrului al doilea se decalează și se micșorează vacanța de vară cu două săptămâni

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut noi precizări cu privire la modificarea anului școlar. Astfel, semestrul al doilea se va încheia cu două săptămâni mai târziu, pe 2 iulie în loc de 18 iunie, cu excepţia claselor a VIII-a şi a XII-a şi a celor din învăţământul profesional şi tehnic. Este vorba de două săptămâni luate din vacanța de vară a elevilor și adaugate celei din primăvară, susține ministrul.

Sorin Cîmpeanu declarat la Antena 3 că în loc de două săptămâni de învățământ online în aprilie, elevii ar putea avea două săptămâni de prezenta fizică în mai, acesta fiind unul dintre avantajele modificării structurii anului școlar.

E vorba de o prelungire a vacanței de primăvară cu 2 săptămâni. Până acum era vacanța 2 – 11 aprilie pentru catolici, iar pentru ortodocsi până pe 9 mai. Am transferat 2 săptămâni din vacanța de vară în primavară. Învățământul online în clasele primare e greu de imaginat. Plus că în aprilie va fi vârful, oricum vor fi luate și alte măsuri, în loc de 2 săptămâni de învățământ online în aprilie, poți avea 2 săptămâni de prezență fizică în mai. E frustrant să alegi între două variante care nu sunt ideale, e frustrant să pui în balanță vacanța de vară, e frustrant să traverserzi această perioadă pandemică”, a spus Ministrul Educației.

Astfel, semestrul al II-lea se va va încheia pe 2 Iulie, în loc de 18 iunie, cu excepția:

  • elevilor clasei a VIII-a, care termină pe 25 iunie, în loc de 11 iunie
  • elevilor clasei a XII-a care termină 18 iunie, în loc de 4 iunie
  • învățământulului profesional și tehnic care termină pe 23 iulie, în loc de 9 iulie

Acesta a enumerat și câteva dintre avantajele acestei decalări, spunând că examenul de Bacalaureat se va desfășura la datele programate.

„Dincolo de aceste două săptămâni de vacanță de vară, care se mută primăvara, BAC ul se va desfășura la aceleași date, Evaluarea Națională va începe pe 5 iulie. Această adaptare a calendarului are avantajul de a putea organiza și simularile pentru clasele a II-a și a IV-a. Un singur dezavantaj există, se micșorează vacanța de vară cu două săptămâni”, a mai spus Cîmpeanu.

Examenul de Bacalaureat se va desfășura în perioada 28 iunie-1 iulie, cu afișarea rezultatelor finale pe 9 iulie, în timp ce Evaluarea Națională va avea loc în perioada 5-8 iulie.

Școlile rămân deschise cel puțin până la 1 aprilie

Școlile vor rămâne deschise „cel puţin până la data de 1 aprilie”, a spus Cîmpeanu în conferința de presă de marți.

„Ministerul Educaţiei va rămâne consecvent principiului potrivit căruia şcolile trebuie să se închidă ultimele, doar dacă e nevoie. Am semnat ordin de ministru prin care şcolile se închid când localităţile intră în carantină. Am fi într-o situaţie absurdă dacă am avea terase, mall-uri şi alte localuri deschise şi am închide şcolile”, a asigurat ministrul.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat