back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Monica Berescu, deputat USR PLUS: „Agresorii sexuali ai minorilor nu mai scapă de închisoare”

Astăzi a fost depus proiectul de lege prin care orice act sexual cu un minor sub 14 ani va fi încadrat în mod sigur la infracțiunea de viol. Prin această schimbare legislativă aducem coerență în practica judiciară și eliminăm situațiile în care inculpații primesc pedepse din sfera actului sexual cu un minor unde există posibilitatea primirii unor pedepse cu suspendare.

Statul român consideră că minorii trebuie să împlinească vârsta de 14 ani pentru a beneficia de buletin și de drepturile cetățenești, însă legislația este mult mai permisivă atunci când se raportează la agresiunea de viol, care este încadrată de cele mai multe ori ca fiind un act sexual cu un minor. Pentru a argumenta faptul că fetele de 10-14 ani au consimțit la întreținerea relațiilor sexuale, au fost folosite elemente precum faptul că nu au țipat, nu au spus părinților, au fost îmbrăcate provocator sau i-au însoțit pe bărbați fără să realizeze ce va urma.

Prin condamnarea statului român la CEDO în 2016, România a intrat într-un proces de supraveghere pentru incapacitatea de a dezvolta o practică judiciară consacrată și uniformă în legătură cu noțiunea de consimțământ, în cazurile de infracțiuni sexuale cu minori.

Raportul Inspecției Judiciare din 2021 vine și reiterează aceeași concluzie a CEDO din 2016 și anume ca nu există o practică consacrată și uniformă în legătură cu noțiunea de consimțământ, în cazurile de infracțiuni sexuale cu victime minore. În funcție de parchetul sau instanța la care ajunge cazul unei victime cu vârsta sub 12 ani, el poate fi judecat fie ca act sexual cu minor fie ca viol.

„Studiile demonstrează că un copil cu vârsta între 11 și 14 ani nu are capacitatea să înțeleagă implicațiile și consecințele unui act sexual, deci nu își poate exprima consimțământul în mod real în fața unor agresori cu vârste de 3 ori mai mari decât el. Este necesară modificarea Codului Penal astfel încât să nu mai existe posibilitatea ca infracțiunea de viol asupra unui minor sub 14 ani să fie preschimbată în infracțiunea de act sexual cu un minor, și un copil de 11 ani sa fie violat de un adult de 52 de ani, iar instanța să considere că avem de-a face cu un consimțământ al acelui copil. Am depus acest proiect tocmai pentru a ne asigura că violatorii nu vor mai primi pedepse cu suspendare iar  situatiii precum cea expusă mai sus nu vor mai exista. Este de datoria noastră sa ne protejam copiii iar agresorii sexuali trebuie pedepsiți drastic în orice context, cu atât mai mult atunci când e vorba de pedofilie”, afirmă Monica Berescu, deputată USR PLUS și unul dintre inițiatorii acestei legi.

Coinițiatorii acestei modificări legislative sunt deputații USR PLUS Monica Berescu, Oana Țoiu, Andrei Lupu și senatoarea Anca Dragu, președinta Senatului României.

,,În 2016, Statul român a fost condamnat la CEDO pentru încălcarea obligației sale de a proteja legal minorii împotriva tratamentelor degradante și de a urmări interesele lor în aplicarea actelor de justiție.

În continuare, ​​3 din 4 cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt judecate în instanțele românești ca fapte consimțite, ceea ce reflectă o realitate cruntă a modului în care șansele copiilor la dreptate sunt diluate în deciziile judecătorești. Practica europeană aplică deja pedepse mai aspre agresorilor care abuzează sexual un minor sub 15 ani, exemple fiind Germania și Franța.

În fața unui fenomen cumplit precum violul, copiii din România trebuie protejați mai bine prin lege. Nu avem voie să lăsăm loc interpretărilor atunci când copiii au nevoie de protecție și dreptate”, afirmă Anca Dragu, senatoare USR PLUS și președinta Senatului.

,,În jumătate din dosarele din instanță cu privire la infracțiunea de act sexual cu un minor victima avea sub 15 ani dar nu a putut dovedi constrângerea, or noi considerăm că atunci când făptuitorul este adult trebuie eliminată posibilitatea de acum a pedepselor cu suspendare și e necesar să ne referim corect la realitatea asta ca să diminuăm și stigma asupra victimei: e viol. Cadrul legal și toleranța socială care au permis violatorilor de 50 de ani sa plece liniștiți acasă după ce au abuzat copile de 8-14 ani doar pentru că nu au existat dovezi suficiente că s-au opus trebuie să se schimbe. Propunerea legislativă este parte a unui pachet mai larg, în lucru în baza propunerilor organizațiilor neguvernamentale și cu componente esențiale de prevenție, dar și claritatea pedepsei va da un semnal de descurajare a acestor comportamente in societate”, precizează Oana Țoiu, președinte Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

,,Odată ce această lege va fi adoptată în România, automat orice act sexual cu un minor sub 14 ani va fi considerat viol, cu o singură excepție, când între cei doi există o diferență de 3 ani. Dacă până acum aveam condamnări doar pentru 3000 de cazuri din 18000 de sesizări ale unor infracțiuni sexuale cu victime minore, condamnări pentru infracțiuni mai puțin grave, precum actul sexual cu un minor, odată cu adoptarea acestei legi va crește și gravitatea pedepselor prin încadrarea diferită a faptelor”, declară Andrei Lupu, deputat USRPLUS și membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

Această modificare a legii este esențială pentru că, în ultimii 5 ani, 2037 de dosare cu privire la infracțiunea de act sexual cu un minor au ajuns în instanțele românești, în aproximativ 50% dintre acestea victimele având vârsta sub 15 ani. În aceeași perioadă, au fost judecate 355 de dosare de viol în care victima avea sub 16 ani. Reiese așadar faptul că majoritatea actelor sexuale cu un minor sunt încadrate ca acte sexuale consimțite și nu ca infracțiune de viol. Totodată, jurisprudența a arătat că, dacă există urme ale constrângerii fizice, fapta este încadrată ca infracțiune de viol, iar dacă nu, ca act sexual cu minor.

În puține cazuri se iau în considerare factori secundari, precum posibilitatea existenței constrângerii psihice sau inabilitatea victimei de a înțelege în întregime consecințele deciziilor sale.

 

Monica Berescu

Deputat Alianța USR PLUS Iași

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat