back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Monica Berescu, deputat USRPLUS: Elevii de la școala Roșu merită să fie respectați

Una dintre primele situații cu care m-am confruntat în calitate de parlamentar a fost o sesizare despre sălile de clasă de la școala gimnazială Roșu, din comuna Răducăneni. Mi-a fost adus la cunoștință faptul că încăperile nu sunt zugrăvite, clădirea fiind la „gri”, pardoseala lipsește, sălile de clasă sunt insuficient încălzite, ușile și ferestrele nu se închid corespunzător iar copiii și profesorii stau îmbrăcați ca de iarnă în interior și nu sunt asigurate condiții minime pentru păstrarea igienei personale, nu exista deloc apă și săpun. Iată ce a urmat.
În calitate de deputat al județului Iași am redactat mai multe adrese oficiale – pe care le-am transmis către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, către Ministerul Educației și către Primăria Comunei Răducăneni – prin care am solicitat explicații pentru situația semnalată. Până în prezent, doar ISJ a răspuns acestei solicitări, prezentând rezultatele propriilor investigații. Astfel, am aflat că există un proiect de modernizare finanțat de către Ministerul Dezvoltării, dar al cărui termen de finalizare a fost amânat la finalul anului trecut pentru 2022. Pe perioada acestor lucrări, Primăria Răducăneni a închiriat o clădire de la o persoană fizică, în scopul desfășurării activităților didactice în anul școlar 2020 – 2021.

Învățământ ca în anii 1900 la școala Roșu și dezinteresul primăriei
Primăria plătește chirie pentru o clădire care a rămas în secolul trecut din perspectiva condițiilor de studiu iar copiii – cei care încă mai merg la școală – sunt nevoiți să stea în niște condiții greu de imaginat. Am trimis până acum două adrese către Primăria Răducăneni, pe 18 februarie și 11 martie, la care nu am primit niciun răspuns până în prezent. Această lipsă de comunicare îmi ridică semne de întrebare privind modul în care autoritățile de acolo înțeleg ce înseamnă transparența instituțională.
Situația de fapt este simplă: primăria din localitate a închiriat de la o persoană fizică o clădire cu condiții improprii pentru desfășurarea actului educațional, pe criterii necunoscute, refuzând în același timp să răspundă întrebărilor adresate de un parlamentar. În acest context, am trimis o nouă adresă către Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Răducăneni prin care am cerut noi lămuriri pe următoarele puncte:
● criteriile avute în vedere la alegerea clădirii pentru desfășurarea activității școlii în acea incintă;
● avizele pentru ca școala să poată funcționa în spațiul respectiv;
● de la cine este închiriată clădirea în care își desfășoară activitatea Școala Gimnazială Roșu;
● care este cuantumul chiriei lunare și perioada pe care este închiriat imobilul în discuție;
● care sunt lucrările de investiții preconizate pentru a asigura condițiile optime pentru desfășurare activităților didactice;
● în sarcina cui cad cheltuielile privind achiziționarea pardoselii necesare amenajării sălilor în care se desfășoară activități didactice conform contractului de închiriere.
Este inacceptabil ca o primărie să cheltuiască banii cetățenilor în mod nejustificat, susceptibile de conflicte de interese.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat