back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Movilă: O societate care nu își protejează femeile e o societate bolnavă!


Am inițiat, în 2010, legea care a introdus pentru prima dată în România ordinul de protecție și de restricție pentru victimele violenței domestice, tocmai pentru a salva vieți. La acel moment, România era ultima țară din Uniunea Europeană fără un astfel de instrument legal.
Astăzi, aproape 15 ani mai târziu, constat că sistemul nu reușește întotdeauna să prevină crimele anunțate. Toleranța față de agresori s-a transformat în complicitate socială.
În România încă se mai spune „bătaia e ruptă din rai”. Ani de zile s-a tăcut, s-a ascuns, s-a normalizat. În ultima perioadă, acest sentiment că violența e parte din viața de zi cu zi – mai ales în relațiile de familie – s-a amplificat. Și vedem consecințele.
Cazul revoltător al Teodorei Marcu – o tânără însărcinată, împușcată în plină stradă de fostul partener, în fața propriei fetițe – arată că, dincolo de legi, România are o problemă gravă de prevenție și intervenție.
Teodora ceruse protecție în 2021. Ordinul a fost emis, dar mecanismul s-a oprit acolo. Agresorul a continuat să o urmărească. În 2025, a ucis. Ce a lipsit? Monitorizare. Vocea statului de partea victimei, nu a agresorului.
Statul are obligația să intervină, nu să constate. Să protejeze, nu să regrete.
Cred că se impune perfectarea legii și adoptarea urgentă a următoarelor măsuri:
🔹 Menținerea ordinelor pe întreg teritoriul României, nu doar pe raza județelor
🔹 Extinderea duratei ordinelor în funcție de riscul real
🔹 Proceduri rapide și ferme în cazurile de hărțuire și violență
Poate trebuie să luăm în calcul și monitorizarea electronică obligatorie pentru agresorii cu ordin de protecție. E o discuție.
Gândurile mele se îndreaptă spre familia Teodorei. Dar adevărata compasiune înseamnă acțiune.

Petru Movilă – președinte PMP Iași

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat