back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Movila: Şi astăzi şi-au protejat pensiile speciale! (P)

Şi astăzi şi-au protejat pensiile speciale! Lozinca lui Marcel Ciolacu <>, deja realitate! Încă o lege făcută prost pentru a fi declarată neconstituţională de CCR!
Petru Movila, vicepreşedinte #PMP: „Am fost în Parlament destui ani cât să pot afirma cu tărie că şi astăzi PSD a făcut doar spectacol. Au convocat tot Parlamentul pentru a putea spune, la un moment dat, că ei au vrut să elimine pensiile speciale, dar nu s-a putut. Consiliul Legislativ, în avizul pe care l-au dat proiectului de lege votat în şedinţă comună, a scris foarte clar că acest document este atât de prost făcut, încât şansele să fie declarat neconstituţional sunt aproape de 100%. În primul rând, o nouă propunere legislativă cu acelaşi obiect de reglementare cu al unei legi declarate deja neconstituţională, aşa cum s-a întâmplat în acest caz, încalcă Constituţia. Apoi, proiectul este atât de vag şi prost făcut, încât nu prezintă nicio urmă de seriozitate, de fundamentare şi de legalitate.
Singura soluţie sănătoasă pentru România este plata pensiilor doar pe bază de contributivitate iar acest lucru nu poate fi pus în aplicare decât prin intermediul unor noi reglementări legislative care să facă referire la toate categoriile de pensii despre care se tot discută în ultima perioadă.
Ce pot să spun sigur este că astăzi am văzut cum lozinca lui Marcel Ciolacu cu vorbe, nu fapte, a devenit realitate. Un exemplu cât se poate de prost pentru începutul de mandat al unui om care se doreşte a fi preşedinte”, a afirmat Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat