back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Muzeele care vor avea intrare liberă luni. Iubitorii de cultură, întâmpinaţi cu multe surprize de oganizatori

Sfârşitul de săptămână vine cu veşti bune pentru iubitorii de cultură. Luni este Ziua Culturii Naţionale, iar mai multe instituţii de cultură marchează această zi. Unele dintre acestea vor avea şi accesul gratuit pentru vizitatori.

Instituţii din subordinea Ministerului Culturii marchează Ziua Culturii Naţionale printr-o serie de evenimente ce vor fi organizate la nivel naţional. Astfel, românii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la spectacole şi acţiuni dedicate acestei zile, printre care se numără piese de teatru, expoziţii, tururi ghidate sau concerte. Daca nu reușiti să ajungeți, să știți că unele dintre acestea pot fi urmărite şi online.

Totodată, muzeele din subordinea Ministerului Culturii vor putea fi vizitate gratuit luni, pe 15 ianuarie, când este marcată Ziua Culturii Naţionale. Practic, românii sunt încurajați să admire cultura si arta prezenta in aceste instituții de cultură ale Ministerului.

Începând din anul 2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată, prin lege, Ziua Culturii Naţionale. De altfel, data de 15 ianuarie are, în cultura românescă, o semnificație aparte, fiind și ziua în care s-a născut marele poet national Mihai Eminescu.

Sursa Observator 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat