back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Noi lucrări pentru rețelele de apă din Pașcani

Operatorul regional de apă și canalizare ApaVital se pregătește pentru noi lucrări de reabilitare sau înlocuire a rețelelor de distribuție a apei la Pașcani. De această dată, sunt vizate rețelele de pe 15 străzi care nu au fost cuprinse în programul de investiții din fonduri europene. Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 5,4 milioane lei fără TVA, iar banii vor fi alocați din bugetul societății. Anunțul pentru selectarea firmei care va executa lucrările a fost publicat deja pe SEAP, iar ofertele de preț sunt așteptate până pe 10 iulie a.c.

„Consecventă obiectivelor sale de creștere a calității furnizării serviciilor de apă și de canalizare din întreaga sa arie de operare și din mun. Pașcani cu atât mai mult, APAVITAL a demarat procedurile de implementare a unor noi investiții pe raza mun. Pașcani. Sunt programate lucrări de reabilitare și înlocuire a rețelelor de distribuție a apei și de refacere a branșamentelor pe străzile Bujorului, Mihai Busuioc, George Enescu, Dr. Guțu, Cerbului, Fundac Ștefan cel Mare, Anton Pann, Prisăcii, Republicii, Aleea Parcului, Vârful Dealului, Morilor, Gării (parc) Stadion, Dragoș Vodă, Fundac Dragoș Vodă. Valoarea totală estimată a lucrărilor scoase la licitație este de 5.414.288,80 RON, fără TVA, resursele financiare fiind asigurate integral din bugetul propriu al APAVITAL S.A.” a precizat pentru BIT TV, Gheorghe Vlasie.

Lucrările ar urma să înceapă imediat după finalizarea procedurilor de achiziții, până la sfârșitul acestui an.

Menționăm că ApaVital a reluat procedura de achiziție a unei stații de tratare a apei din Siret, pentru realizarea celei de-a doua surse de alimentare cu apă pentru municipiul Pașcani. Valoarea estimată este ceva mai mare decât în prima rundă, 11,63 față de 11,4 milioane de lei. Ofertele sunt așteptate până pe 30 iunie, iar termenul de derulare a contractului va fi de un an.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat