back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Noi reguli pentru munca românilor în străinătate intră vineri în vigoare. Amenzi de până la 40.000 de lei pentru cei care nu le respectă

Noi reguli pentru munca românilor în străinătate intră vineri în vigoare, nerespectarea acestora de către firmele de recrutare fiind amendată cu sume cuprinse între 25.000 şi 40.000 de lei.

Astfel, Legea 296/2021, publicată marţi în Monitorul Oficial şi care va intra în vigoare de vineri, introduce o nouă amendă pentru aceste firme, cuprinsă între 25.000 şi 40.000 lei, în cazul în care medierea între compania din străinătate şi lucrătorul român are altă finalitate decât stabilirea unui raport de muncă, scrie avocatnet.ro.   Printre obligaţiile nou introduse pentru agenţii şi furnizorii de servicii se numără: asigurarea că, anterior deplasării lucrătorilor, aceştia deţin toate documentele necesare accesului şi exercitării dreptului la muncă în statul de primire; asigurarea că lucrători plasaţi beneficiază de timp suficient pentru studierea ofertelor ferme de muncă, înainte să le semneze. Durata minimă alocată este de cinci zile pentru lucrătorii aflaţi la prima mediere şi de două zile pentru cei care au mai beneficiat de pe urma acestor servicii; suportarea costurilor repatrierii cetăţenilor români, dacă aceştia au fost plasaţi în străinătate fără să fi fost îndeplinite condiţiile necesare pentru plasarea lucrătorului (existenţa unui contract de muncă sau document similar, asigurare medicală şi altele), dacă aceste costuri nu sunt suportate de către angajator.

Lucrătorii români care, după semnarea contractului de mediere, nu îşi respectă obligaţiile ce decurg din acesta, vor fi nevoiţi să achite până la 200 de euro (prevedere introdusă în vară de OUG 33/2021), cu excepţia cazului în care au fost agreate contractual şi plătite alte sume – prevedere nouă, adusă de Legea 296/2021.

sursa adev.ro/r475b1

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat