back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.9 C
Paşcani
Login

Noile reguli pentru acordarea ajutorului de deces. De ce încasează familia banii de la Casa de Pensii chiar dacă răposatul era salariat Citeste mai mult: adev.ro/p4sjjq

Anul 2018 a adus reguli noi în acordarea ajutorului de deces. Dacă până la sfârşitul anului 2017, aceşti bani erau acordaţi de Casa de Pensii doar în cazul decesului unui pensionar, din ianuarie 2018, ajutorul este acordat de aceeaşi instituţie şi în cazul în care decedatul este salariat. Valoare acestui sprijin a crescut cu aproximativ 1.000 de lei, ajungând la 4.162 de lei.

Ajutorul de deces este un drept bănesc ce se acordă în cazul morţii unui asigurat, pensionar sau a unui membru de familie al acestora.  De acum, ajutorul de deces în cazul trecerii în nefiinţă a unei persoane asigurate, adică salariat sau alte categorii de persoane care obţin venituri pentru care se plătesc contribuţii la asigurările sociale, se plăteşte de către Casa Judeţeană de Pensii.    Până anul acesta, de la Casa de Pensii se achita doar ajutorul de deces în cazul morţii pensionarilor şi al soţului sau soţiei unui pensionar. Ajutorul de deces pentru persoanele asigurate se plătea de către angajator, iar acesta îşi deducea ulterior suma din contribuţiile la asigurările sociale (CAS) pe care trebuia să le achite către stat.

Continuarea pe Adevarul

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat