back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Noua variantă a Zilelor Pașcaniului: două zile, fără comerț stradal și cu câteva terase, de la Poștă până la spital

Reguli noi pentru organizarea Zilelor Municipiului Pașcani în acest an. Reprezentanții Primăriei i-au informat pe consilierii locali că evenimentul ar urma să fie organizat pe parcursul a două zile pe 5-6 iulie, nu trei zile cât a fost până acum. De asemenea, strada Ștefan cel Mare va fi închisă doar pe porțiunea de la poștă până la spital, iar porțiunea până la Casa de Cultură și strada Moldovei nu vor mai fi închise.

Primarul și viceprimarul au explicat că în acest an în centrul municipiului nu vor mai fi amplasate standurile comerciale ale micilor producători pe motiv că nu se merită. Și activitatea alimentară va fi redusă substanțial. Doar câteva terase urmând să fie amplasate în zona scenei, de la Poștă până la spital. De asemenea, parcul de distracții ar urma să fie amplasat la Lacul Peștișorul, nu în centrul orașului ca până acum.

Modificări vor fi și în ceea ce privește conținutul artistic. Viceprimarul a spus că intenționează ca una dintre cele două zile de spectacole să fie asigurată de doi sau trei tenori împreună cu orchestra de la Ateneul din Iași.

Pentru prestația lor, municipalitatea ar urma să achite în jur de 10.000 de euro, bani care ar urma să fie obținuți din sponsorizări. De asemenea, pe scenă ar urma să urce și artiști locali dar și artiști consacrați care urmează să fie stabiliți, cel mai probabil, de comisia de organizare.

Discuțiile au avut loc în contextul aprobării programului de activități culturale pentru anul 2025. Reprezentanții Primăriei au spus că o parte din activitățile propuse, mai ales cele din ultimele luni, nu au asigurată finanțarea necesară. La fel se întâmplă și cu Zilele Municipiului Pașcani. Viceprimarul, Claudiu Bodoașcă, a cerut consilierilor locali să se gândească dacă ar fi oportun ca în acest an sărbătoarea să nu mai fie organizată.

Menționăm că anul trecut Zilele Municipiului Pașcani au avut loc în perioada 5-7 iulie. Pentru organizarea s-au alocat 500.000 de lei de la bugetul local, iar din activitatea de inchiriere a spatiilor comerciale s-au încasat 90.000 lei.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat