back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Numărul elevilor a atins cel mai mic nivel din ultimul deceniu în anul școlar 2022-2023

România a avut, în anul școlar 2022-2023, cel mai mic număr de elevi din ultimul deceniu, pierzând aproape 9% din totalul efectivelor de elevi față de anul de referință 2014-2015, potrivit celui mai nou „Raport privind starea învățământului preuniversitar din România”, dat publicității de Ministerul Educației. Între timp, față de prima parte a deceniului trecut, numărul profesorilor a rămas mai mic, dar a atins, în anul școlar trecut, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.

Astfel, în anul 2022-2023, numărul total al elevilor înregistrați în învățământul preuniversitar a fost de 2.891.765, în scădere cu aproximativ 13.000 de elevi față de anul anterior. Scăderea este însă considerabilă (8,6%) (față de anul 2014-2015, când se înregistrau 3.164.470 de elevi. De atunci, numărul acestora a scăzut constant, cu o singură perioadă de stagnare între 2020 și 2022.

Scăderea este mai pronunțată în cazul elevilor de la sate și atinge un nivel record – de circa 33% – în cazul elevilor de gimnaziu din mediul rural. Un procent foarte ridicat – scădere de aproape 20% – se remarcă și în cazul elevilor de liceu.

Astfel, la nivel preșcolar, numărul copiilor înregistrați a scăzut de la 559.565 în 2014-2015 la 521.826 în 2022-2023 (-6,74%). Scăderea a fost mai pronunțată în mediul rural, unde a fost de 10,65%.

Continuarea pe edupedu.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat