back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

O curtea din Cozmești este acoperită cu pietre dupa fiecare ploaie. Familia cere ajutor

In comuna Stolniceni Prajescu, unii locuitori ridica ziduri de beton inalte de cativa metri pentru a proteja casele de prundisul care se scurge de pe drumuri. Primaria nu a intervenit pana acum desi au fost facute numeroase reclamatii iar cei in cauza se lupta, in fiecare an, sa scoata din curte tone de pietre.

Este cazul unei doamne în vârstă de 70 de ani din localitatea Cozmești, de pe strada Bazei.

Gospodăria părintească este mai jos decât drumul pietruit ce trece prin fața curții. La fiecare ploaie mai abundentă, șuvoaiele mătură tot pietrișul și îl duc în ogradă.

Astfel, doamna împreună cu soțul ei, cară după fiecare vreme rea zeci de roabe cu piatră din curte înapoi în drum. Același lucru îl face de ani de zile. În 2012, a construit un zid de câțiva metri pentru a-și proteja curtea, dar în timp nivelul străzii a depășit până și digul din beton.

Cu ani în urmă în capătul grădinilor din zona era săpat un șanț care prelua apa după fiecare ploaie, dar în timp, canalul a fost aproape acoperit de lucrările agricole. Astfel că șuvoaiele ajung în drum.

Proprietarii care locuiesc doar vara în gospodăria părintească spun că nu mai au putere de a înălța zidul și speră ca autoritățile să găsească o soluție.

În schimb, administrația locală a refuzat să ofere un punct de vedere oficial cu privire la această situație.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat