back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

O fată de milioane. Ce își dorește zecista din Cozmești care a spart podiumul la Evaluare

Baltag Maria Elisabeta, singura elevă care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională studiind în mediul rural, este o mână de om. O pierzi cu uşurinţă într-un grup de elevi de clasa a V-a, iar la prima vedere ai zice că este timiditatea întruchipată. Îşi strânge umerii şi mâinile, iar în banca din una dintre clasele de la Şcoala Profesională Cozmeşti unde a studiat pare şi mai mică. Se deschide însă dintr-o dată când vorbeşte despre şcoală, despre pasiunile sale, lectura şi fotografia, iar bărbia şi-o ridică când vorbeşte despre olimpiadele la care a participat şi premiile pe care le-a obţinut. Abia atunci realizezi că în spatele rezultatelor ei se află multă perseverenţă, ambiţie şi muncă.

Maria şi-a planificat viaţa ca un om mare, chiar dacă abia a terminat clasa a VIII-a. Vrea să studieze mai departe la un profil real pentru ca mai apoi opţiunile sale pentru facultate să fie mai multe. „Aş vrea să dau la profilul Matema­tică-Informatică fie la Colegiul Naţional, fie la Colegiul «Mihai Eminescu». Mai departe nu ştiu exact ce voi face, însă am considerat că îmi va fi mai uşor să trec de la un profil real către unul uman decât invers“, explică eleva.

În ceea ce priveşte pregătirea pentru Evaluarea Naţională, Maria spune că nu pot fi obţinute rezultate foarte bune fără o muncă constantă şi că nu se poate învăţa pentru 10 doar într-un singur semestru. „A fost o muncă constantă şi nu am aşteptat să învăţ pe ultima sută de metri. Am învăţat mai mult anul acesta, e drept, şi am avut susţinerea profesorilor. M-au ajutat mult profesorii şi am lucrat foarte mult cu dumnealor, s-au implicat, dar secretul, ca să zic aşa, este munca constantă“.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat