back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

O mini-rețea de traficanți de canabis, destructurată la Iași

La data de 20 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Teritorială Iași, au documentat activitatea infracțională a trei persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc, respectiv trafic de droguri de mare risc.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, începând cu primăvara anului 2024, o persoană, în vârstă de  22 de ani, ar fi înființat, în scopul comercializării, două culturi de canabis. În ultima lună, plantele ar fi fost recoltate gradual, în funcție de nivelul de dezvoltare.

Astfel, persoana cercetată ar fi comercializat, în mod repetat, diferite cantități de canabis, către consumatori din județul Iași, inclusiv minori, iar, în urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate 35 plante de canabis (verzi), recoltate și ascunse într-o cultură de porumb, 11 plante de canabis (cu inflorescențe), în greutate de aproximativ 7 kilograme, 3 plante cu frunze și muguri parțial uscate, grindere, o sumă de bani în euro, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, în același context, au fost găsite și ridicate 10 comprimate ecstasy (drog de mare risc), destinate comercializării.

Potrivit investigațiilor efectuate, cultura de canabis ar fi fost îngrijită cu sprijinul unei alte persoane, în vârstă de 22 de ani, cercetată în aceeași cauză penală.  Și în cazul acesteia au fost descoperite diferite cantități de canabis, cu ocazia percheziției domiciliare.

Probele administrate au mai relevat faptul că, în perioada aprilie – octombrie 2024, un minor, în vârstă de 17 ani, ar fi procurat de la una dintre persoanele cercetate diferite cantități de canabis, în scopul comercializării.

La data de 20 octombrie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Teritorială Iași au dispus reținerea celor trei persoane cercetate în prezenta cauză.

Ieri, 21 octombrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a celor două persoane în vârstă de 22 de ani și arestarea la domiciliu a minorului de 17 ani.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat