back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

O nouă secție de recuperare medicală, la Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” din Târgu Frumos

Investiții importante la un spital din Târgu Frumos. Începând cu data de 10 august, Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” din oraș are o nouă secție.

Conducerea a anunțat că în cadrul unității medicale va funcționa un Compartiment de Balneofizioterapie și Recuperare Medicală pentru a oferi pacienților tratamente de specialitate.

Pacienții vor fi primiți, începând de marți, în noul spațiu, iar consultațiile și procedurile se pot efectua contra cost sau în baza biletului de trimitere prescris de către medicul de familie sau medicul specialist.

Responsabil de acest compartiment este Gheorghiu Florin-Mihai, specialist în acest domeniu.

Noua secție a fost dotată cu echipamente achiziționate în anii anteriori și utilizate pentru pacienții internați la Compartimentul de Ingrijiri Paleative și Compartimentul de Boli Cronice, iar o mare parte din aparatura a fost achiziționată la sfarsitul anului 2019.

Noul spațiu a fost pus la punct din fondurile proprii ale spitalului si in parteneriat cu primăria orasului Târgu Frumos.

Cei interesați sa apeleze la tratamentele disponibile in cadrul noului compartiment, sunt așteptați la unitatea medicală pentru a urma tratamentul necesar tratării afecțiunilor de care suferă, de luni pana vineri in intervalul orar 8 – 15.

Tot în cadrul spitalului a fost reabilitat Laboratorul de Radiologie și Imagistica Medicala, iar activitatea acestui compartiment a reînceput de pe 9 august a.c. In acest caz, serviciile medicale se pot efectua doar contra cost.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat