back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Obiceiurile din pandemie ne reorganizează viaţa. Ce s-a schimbat şi cât ne costă aceste schimbări

Pandemia ne-a crescut apetitul, însă ne-a reorganizat timpul liber. Dacă în primul an de criză sanitară ne-am transformat cu toţii în chefi în propriile bucătării, în al doilea au crescut cu 20 la sută vânzările la produsele semipreparate sau gata gătite.

Pizza, plăcinte, crochete de peşte sau cartofi gata prăjiţi. Cu aşa ceva ne-am umplut coşurile de cumpărături în ultimul an. „Când te grăbeşti, sunt cele mai bune”, este de părere o femeie. „A fost mult mai la îndemână probabil să îşi pună o pizza la cuptor, să facă un hamburger rapid, de aceea au crescut vânzările în această zonă”, explică Loredana Samoilă, reprezentant retailer. Şi mâncarea gătită … de alţii a câştigat teren. „Musaca de cartofi, foarte bună, am mai luat o dată. Şi salată de varză”, povesteşte o femeie. „Anul trecut am vândut un milion de porţii de supe şi ciorbe, la nivel de reţea. Iar produsele gătite au succes inclusiv online. Comenzile la nivel de reţea s-au triplat, în 2021”, spune Alexandru Ioniţă, reprezentant magazin.

Chiar dacă salvează timp petrecut în bucătărie, mancarea semi şi gata preparată ar trebui să fie o soluţie de urgenţă, nicidecum o obişnuinţă. Indiferent de produs, nutriţioniştii ne recomandă să învăţăm să citim cu atenţie etichetele. Potrivit legii, producătorii sunt obligaţi să treacă ingredientele în ordinea cantităţii folosite. Aşadar, dacă are prea mult zahăr un produs, ar fi bine să ne îndreptăm către un altul. La fel de importante sunt şi valorile nutriţionale ale produsului. Trebuie să ne uităm câte calorii are, dar şi care este ponderea macronutrienţilor.

De multe ori, ele au un exces de carbohidraţi şi, apoi, lista de aditivi, pentru că multe dintre aceste produse pot conţine aditivi alimentari. Evident, şi modul de preparare este extrem de important. Adică, să evităm alimentele deja prăjite”, recomandă Cristian Mărgărit, nutriţionist. Fructele congelate sau salatele gata preparate ar fi variante mai sănătoase. „Eu le pun în prăjituri, că astea le iau pentru un brownie cu cireşe sau îşi fac băieţii smoothie din ele”, spune o femeie.

Tot mai mulţi români îşi iau animale de companie

În timpul restricţiilor, şi singurătatea şi-a spus cuvântul. Doi din zece români şi-au luat un animal de companie. „Cred că am mai adunat patru, de pe stradă. Patru puiuţi”, povesteşte o clientă. „Au crescut destul de mult vânzările pe hrana de animale, pe accesorii. Undeva spre 15%”, arată Cristian Enciu, medic veterinar.

„Ne-am adaptat foarte repede şi ne-am şi schimbat foarte repede obiceiurile în aceşti doi ani şi cred că mergem într-o zonă în care digitalul şi comoditatea cu care ne-a obişnuit digitalul va câştiga foarte mult teren”, susţine Adrian Măniuţiu, analist economic.

Vânzări în creştere în mai multe domenii

Şi aspectul fizic a contat mai mult, anul trecut. Vânzările produselor de înfrumuseţare au crescut cu 20%, după ce, la începutul pandemiei au scăzut cu 6 procente. La polul opus, s-au aflat produsele de îngrijire a casei, unde vânzările au stagnat, ca urmare a stocurilor de dezinfectanţi pe care le-au făcut românii, în primul an de criză sanitară.

sursa observator

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat