back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

OFICIAL Desființarea inspectoratelor școlare, stabilită pentru 2025. Ordinele de ministru privind organizarea și funcționarea Direcțiilor Județene și înființarea Birourilor județene ARACIIP, care le preiau atribuțiile, au termen 30 mai 2025

Desființarea Inspectoratelor Școlare Județene este stabilită pentru 2025. Ordinele de ministru privind organizarea și funcționarea Direcţiilor Judeţene de Învăţământ Preuniversitar, DJIP si înființarea Birourilor Judeţene ARACIIP (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar), care le preiau atribuțiile inspectoratelor, au termen 30 mai 2025, conform Ordinului nr. 3.069, publicat în Monitorul Oficial.

Prin acest ordin, Ministrul Educației a modificat anexele din ordinul nr. 6.072 din 31 august 2023 cu termenele oficiale de implementare a legislației subsecvente legilor educației.

Edupedu.ro a scris încă din 24 noiembrie 2023 că desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la 1 ianuarie 2025 „cel puțin”. În decembrie 2023 Ministerul Finanțelor a introdus, la cererea Ministerului Educației, potrivit surselor Edupedu.ro, un articol în ordonanța trenuleț, prin care desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la începutul anului școlar 2025-2026, asta însemnând septembrie 2025.

Reorganizarea inspectoratelor școlare județene va fi făcută „așezat”, a anunțat Ligia Deca pe 7 februarie, într-o conferință de presă la sediul PNL Bistrița-Năsaud. Întrebată dacă în 2026 va fi aplicabilă reorganizarea ISJ-urilor, Deca a spus că „vom vedea” și că termenul va fi stabilit într-un nou ordin de ministru cu termene de implementare, după ce precedentul a fost nerespectat chiar de Ministerul Educației și a devenit caduc.

Continuarea pe edupedu.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat