back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Ora de vară 2024. Cum se schimbă ceasurile și când devine ziua mai lungă anul acesta

În curând România trece la ora de vară, ceea ce înseamnă că zilele vor deveni mai lungi, iar nopțile mai scurte. Iată care sunt țările în care nu se schimbă ora, dar și cum ne afectează această schimbare.

România va trece la ora de vară în noaptea de 30 spre 31 martie 2024, marcând începutul unei perioade în care ceasurile vor fi ajustate pentru a se potrivi cu schimbările sezoniere ale luminii naturale.

Când se trece la ora de vară 2024

Acest proces de trecere la ora de vară implică mutarea ceasurilor înainte cu o oră, ceea ce va face ca ora 3:00 să devină ora 4:00. Astfel, ultima zi de duminică din luna martie va fi mai scurtă, având doar 23 de ore.

Această modificare a orei are loc la câteva zile după echinocțiul de primăvară din 20 martie 2024, moment în care ziua și noaptea au aceeași durată. Odată cu trecerea la ora de vară, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore, comparativ cu două ore în perioada orei de iarnă. Această modificare va fi valabilă până la solstițiul de vară din 20 iunie 2024, când ziua va fi cea mai lungă din an.

Introducerea orei de vară a fost inițial concepută pentru a extinde perioada în care oamenii pot beneficia de lumina naturală a Soarelui, având un impact pozitiv asupra activităților desfășurate în aer liber, în special în agricultură. Sistemul cu ora de vară și ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, ca o măsură de economisire a energiei, în special în contextul unor perioade de criză sau instabilitate pe piața petrolului, cum ar fi cele din anii 1970.

Continuarea pe Stirile PRO TV 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat