back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

„Ordonanţa temelor“. Ce spun specialiştii despre numărul copleşitor de teme pe care le primesc copiii?

La începutul anului şcolar 2016-2017, s-a pus problema unei reglementări cu privire la numărul de teme pe care elevii îl primesc pentru acasă. În decembrie 2016, printr-un Ordin de ministru, s-a stabilit ca timpul necesar realizării temelor pentru acasă pentru un elev să fie de cel mult două ore, însumând toate disciplinele, în aşa fel încât media zilnică a pregătirii elevului, în clasă şi în afara ei, să se încadreze în 5 – 8 ore zilnic.
De atunci, nu s-a stabilit însă şi cum va fi pus în aplicare acest ordin. Cele două ore destinate temelor se împart tuturor profesorilor care predau în acea zi sau există materii „prioritare“? Cine stabileşte ce obiect e prioritar? Se merge pe regula „primul venit, primul servit.

Specialiştii în pedagogie de la Editura „Intuitext“, care comercia­lizează materiale didactice ce respectă programa şcolară în vi­goare şi noua abordare psihopedagogică interdisciplinară, oferă o serie de sfaturi pentru părinţi şi profesori pentru ca temele să nu devină o spaimă pentru elevi.

Ast­fel, temele nu ar trebui să fie doar o problemă a elevilor, cei trei acotori ai educaţiei (profesor, elev şi părinte) trebuie să lucreze împreună pentru ca temele să aibă rezultatul scontat.

Delia Lungu, unul din­tre aceşti specialişti, afirmă că „studiile de psihologie educaţio­nală ne arată că timpul sănătos alo­cat temelor de casă în fiecare zi pentru copil este în funcţie de vârsta lui. Astfel, s-a formulat o «regula celor 10 minute»: 10 minute pentru teme per clasă, clasa I – 10 minute, clasa a II-a – 20 minute, gimnaziu – între 50 şi 80 minute“, menţionează specialistul.
CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat