back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Ozempic dispare din farmacii. Ultima zi când va mai putea fi cumpărat din România: mulţi îl foloseau la slăbit

Ozempic dispare din farmacii. Medicamentul pentru diabet, folosit intensiv şi de cei care vor să slăbească, părăseşte piaţa românească. Discuţiile despre preţuri cu autorităţile din România au provocat acest impas.

31 iulie e ultima zi în care Ozempic va putea fi cumpărat din farmacii. Producătorul a decis să nu mai livreze deloc în România. Preţul maximal impus de Ministerul Sănătăţii este mai mare cu doar 15% faţă de preţul de producţie.

Ozempic va fi retras din România

„Este principalul motiv pentru care dispar medicamentele, unu, producătorul nu vrea să le mai aducă în țară. De o luna două, avem mari probleme în a-l găsi. Primim foarte puține cantități și nu putem să onorăm toate rețetele pe care le avem”, spune Beatrice Speteanu, farmacistă Șefă.

„Eu sper că statul român, până în august, când se epuzează la prețul actual, să găsească o soluție să existe o continuitate în accesul pacienților și să protejeze acești pacienți”, a declarat Vasile Barbu, Președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.

Medicii avertizează că tratamentul alternativ, cu tablete, nu este atât de eficient. „Administrarea trebuie luată zilnic, tableta de Ribelsus, față de injecția săptămânală de Ozempic. Pentru doza maximă de Ozempic de 1 mg nu există un corespndent într-o doză de Ribelsus”, a explicat Cosmin Pena, medic diabetolog.

Mai mult, există riscul ca unii pacienți să nu răspundă la noua medicamentație. „Clar este un medicament bun care îi ajută și la controlul glicemic și la scăderea ponderală. Este îngrijorător când unele ustensile îți sunt tăiate”, mai spune Victor George, medic diabetolog. Situaţia riscă să se repete şi la alte categorii de medicamente, la care Ministerul Sănătății a decis să plafoneze preţurile de la 1 august.

Sursa Observator

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat