back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.4 C
Paşcani
Login

Pădurarul care a renovat singur cantonul dărăpănat dat de șefi: Judecătoria i-a dat banii înapoi, Tribunalul i-a luat

Un fost pădurar își cere înapoi banii investiți în renovarea locuinței de intervenție care i-a fost repartizată. Direcția Silvică a refuzat să deonteze cheltuielile, sub cuvânt că nu aprobase efectuarea lor. Pe de altă parte, pădurarul nici nu ar fi avut de unde să scoată atâția bani câți cerea. Până acum, două instanțe au dat două soluții diametral opuse problemei.

Ion O. a fost angajat al Direcției Silvice în 2017, primind ca locuință de intervenție un canton silvic. Clădirea se afla într-o stare avansată de degradare, pentru a se putea muta împreună cu soția și cei doi copii pădurarul trebuind să facă investiții serioase. Primise asigurări din partea conducerii ocolului silvic că cheltuielile făcute îi vor fi decontate. Ca urmare, reparase pereții interiori și exteriori, chituise și reparase sobele, săpase șanțuri pentru apă și canalizare, montase gresie și instalații sanitare în baie, chiuvetă în bucătărie și linoleum pe hol, construise un cămin de apă în curte, confecționase și montase porți la intrare, pietruise drumul de acces până în curte, montase robineți de apă în exterior, țevi de apă și canalizare și tot ce mai fusese nevoie. În total, după cum avea să susțină în fața Judecătoriei Hârlău, investise 27.000 de lei. Direcția Silvică renunțase însă la serviciile lui la sfârșitul lui 2018. Ion O. rămăsese astfel cu cheltuiala, iar fostul său angajator, cu o casă renovată.

 

Investiții fără aprobare de la șefi sau caz de îmbogățire fără justă cauză?

 

De cealaltă parte, pentru reprezentanții Direcției Silvice, lucrurile erau clare. Contractul de închiriere a locuinței de intervenție îi interzicea pădurarului să efectueze lucrări fără acordul Direcției. Prin urmare, nu putea solicita niciun fel de despăgubiri.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat