back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Până luni, 15 ianuarie, profesorii diriginți definitivează listele cu elevii de clasa a V-a care vor primi burse de merit, în funcție de media notelor obținute în primele două module de cursuri din 2023

Listele cu mediile provizorii ale elevilor de clasa a V-a, pe baza cărora primii 30% din clasele lor în ordine descrescătoare primesc burse de merit în luna februarie, ar urma să fie definitivate de profesorii diriginți săptămâna aceasta și predate secretariatului școlii până luni, 15 ianuarie, prevede metodologia de acordare a burselor școlare în anul școlar 2023-2024.
Bursele pentru primii 30% elevi de clasa a V-a din clasa lor, ordonați după rezultatele școlare la disciplinele de studiu, dar și pentru cei cu media 9,50, dacă nu se încadrează pe listă după acest procent, vor fi virate în luna februarie 2024 pentru luna ianuarie, fără plata pe lunile din urmă, pe baza mediei aritmetice a tuturor notelor obținute până vineri, 22 decembrie, când s-a încheiat al doilea modul de cursuri, după cum arată prevederile din documentul citat.

Cu alte cuvinte, elevii de clasa a V-a vor intra pe listele de bursieri în luna ianuarie cu mediile pe care le-au calculat profesorii înainte de vacanța de iarnă pentru a putea primi primele burse de merit pe 15 februarie. Edupedu.ro a scris despre cum Ministerul Educației a încercat să impună profesorilor ca până vineri, 22 decembrie 2023, când a început vacanța de iarnă și s-a încheiat modulul 2 de cursuri, să noteze elevii cu câte 3 note la disciplinele cu mai mult de 2 ore pe săptămână.

Continuarea pe edupedu.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat