back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Pantazi – bilanţ la sfarsit de mandat: Peste 9 milioane de lei in conturi, investiţii în derulare

Edilul municipiului Paşcani, Dumitru Pantazi susţine că situaţia financiară a Primăriei este, în momentul de faţă, incomparabil mai bună decât acum 8 ani de zile, atunci când a preluat funcţia de primar.

Dacă în vara anului 2012 conturile administraţiei locale erau goale,  acum sunt disponibile peste 9 milioane de lei, 4 milioane pentru funcţionare şi alte 5 milioane rezervate pentru investitii. De asemenea în momentul de faţă nu sunt facturi restante neachitate iar finanţarea institutiilor şi serviciilor publice este la zi.

Asta după ce acum 8 ani de zile fostul edil a lăsat datorii de zeci de milioane de lei, acoperite cu greu în următorii ani. Dezvăluirile au fost făcute de primarul Dumitru Pantazi, în cadrul emisiunii „Pulsul Zilei”. El a prezentat execuţia bugetară după primele nouă luni ale anului, la predarea mandatului primarului ales Marius Pintilie.4

Pe lângă bani în cont primarul Dumitru Pantazi spune că lasă la sfârşit de mandat şi un portofoliu important de proiecte, unele cu finanţare din fonduri europene, aflate în diferite etape de derulare. Cel mai important dintre ele este cel al operatorului ApaVital pentru estinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, investiţie de peste 25 de milioane de euro.
Pe lista se mai afla reabilitarea Palatului Cantacuzino şi a unor scoli şi grădiniţe, digitalizarea serviciilor publice din primărie, modernizarea serviciilor medicale de la Spitalul de Urgenţă din Paşcani şi altele.
Dumitru Pantazi a precizat că pierdut alegerile locale din cauza nemultumirilor cetăţenilor acumulate în ultimii 30 de ani de zile. El spune că în cele două mandate a reuşit să rezolve doar o parte din ele şi că acum Pascaniul arata mai bine ca niciodată mai ales în urma investiţiilor făcute pentru modernizarea străzilor.
Menţionăm că primarul ales ar urma să depună jurământul să să preia mandatul cel mai probabil saptamana viitoare odată cu şedinţa de constituire a noului legislativ local. Dumitru Pantazi va face parte din echipa de consilieri locali ai PSD.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat