back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Părintele Mitropolit a slujit la Mănăstirea Sângeap-Basaraba: „Rugăciunea este iubire către Dumnezeu”

În Duminica a II-a din Postul Sfintelor Paști, 20 martie 2022, numită și Duminica Sfântului Grigore Palama, Părintele Mitropolit Teofan a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul Mănăstirii Sângeap-Basaraba.

În cuvântul de învățătură adresat părinților, pelerinilor și credincioșilor veniți la mănăstire, ierarhul a vorbit despre cum viața și învățătura Sfântului Grigore Palama poate să ne apropie de Dumnezeu și de Împărăția Lui:

«Eu sunt ușa și dacă cineva dorește să intre în adevăr, să intre în Împărăția Cerurilor, să intre în ceea ce este bun și frumos, adânc, înălțător și cuprinzător, este chemat să intre prin această ușă, iar ușa este Domnul Hristos» De multe ori avem dorința să intrăm și noi pe ușa care se numește Hristos. Ne străduim, căutăm această ușă, îi simțim uneori prezența, alteori o vedem îndepărtată. De multe ori, noi zicem că este închisă, iar când stăruim noi, ea nu se deschide. Punem în general vina pe alții, că viața noastră nu este liniștită și frumoasă sau pentru că ușa nu ne este nouă deschisă.

Sfântul Grigore Palama ne arată prin viața și învățătura sa cum poate omul să se apropie de ușa cea numită de Hristos Domnul, să o deschidă și să pătrundă acolo unde mila Domnului îl așteaptă pe el ca să intre în adevăr, în adâncime și în Împărăția Cerurilor. Acest mare părinte al Bisericii, Sfântul Grigore Palama, mărturisește un mare adevăr zicând că dacă omul nu va avea pace în inima sa, dacă mintea sa nu devine o minte curată, dacă nu se adâncește în taina rugăciunii minții și a inimii, nu poate să deschidă ușa care este Hristos Domnul. Toată viața sa a dedicat-o acestui mare adevăr. A trecut prin multe ispite, prin multe încercări, dar nu s-a îndepărtat niciodată de acest adevăr, și anume că omul se unește cu Dumnezeu, omul devine locaș sfânt al lui Dumnezeu prin faptul că a găsit calea care duce spre pacea lăuntrică, spre mângâierea cea duhovnicească, iar acest lucru este împlinit în mod special prin taina rugăciunii, așezată și fundamentată pe smerenie, pe simplitate, pe Liturghie, pe darul pocăinței.

Totodată, IPS Teofan a afirmat că atunci când omul se roagă, îl iubește pe Dumnezeu:

Noi, în timpul Postului Mare, precum s-ar cuveni de-a lungul întregii noastre vieți, suntem chemați să găsim și noi această cale. Sfinții Părinți ai Bisericii, avându-l în centru pe Sfântul Grigore Palama, ne spun că rugăciunea este înainte de toate iubire către Dumnezeu. Iubirea devine rugăciune prin faptul că gândul omului este îndreptat spre Dumnezeu cât mai des cu putință, și îndreptarea gândului către Dumnezeu prin rugăciune devine iubire față de El, căci spune Domnul Hristos «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău». Tot rugăciune, spun Sfinții Părinți, este și mulțumirea pe care omul o aduce lui Dumnezeu. Că îi este bine sau îi este rău, că se află sub cer senin sau în timp de furtună, omul este chemat să îi mulțumească lui Dumnezeu, și mulțumindu-i Lui pentru cele bune și pentru cele mai puțin bune ce se petrec în viața sa, omul capătă pace sufletească și prin aceasta deschide ușa care duce spre adevăr și spre Împărăția Cerurilor.

La final, după alocuțiunea părintelui arhim. Gavriil Alexa, starețul așezământului și exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, Părintele Mitropolit l-a hirotesit întru protosinghel pe ieromonahul Vladimir Ursache, viețuitor în cadrul mănăstirii. Tot în cadrul acestui moment, chiriarhul a primit în dar din partea părinților monahi, precum și din partea celor care sunt legați duhovnicește de Sângeap-Basaraba, un engolpion cu chipul Maicii Domnului.

De ce îl pomenim astăzi pe Sfântul Grigorie Palama?

Îl pomenim pe Sfântul Grigorie în chip deosebit în cea de-a doua Duminică din Postul Mare, ca o prelungire a sărbătorii triumfului Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor.

Astfel, Duminica a doua din Postul Mare marchează cea de-a doua biruință a Ortodoxiei asupra ereziilor vremii – învățătura despre Harul Dumnezeiesc necreat și despre vederea luminii dumnezeiești, al cărei autor este Sfântul Grigorie Palama.

Următoarea duminică din Postul Mare, care se află pe 27 martie a.c., este închinată Sfintei Cruci.

sursa articol+foto Doxologia.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat