back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Pășcănean, arestat la domiciliu pentru tentativă de omor!

Un individ a fost arestat la domiciliu, pentru 30 de zile, marţi, 20 octombrie 2020. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au luat această decizie ce îl priveşte pe Daniel Nicu Ungureanu. Individul este cercetat de anchetatori pentru tentativă de omorâ

Un ieşean a fost arestat la domiciliu, pentru 30 de zile, marţi, 20 octombrie 2020. Decizia a fost luată de către judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi.

„Instanţa respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Daniel Nicu Ungureanu. Dispune luarea faţă de inculpatul Daniel Nicu Ungureanu, cercetat pentru tentativă de omor, a măsurii preventive a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile”, au declarat marţi seară reprezentanţii Tribunalului Iaşi.

Daniel Nicu Ungureanu nu are voie să discute cu victima

Pe lângă decizia arestului la domiciliu, judecătorii i-au impus lui Daniel Nicu Ungureanu să nu discute cu victima sau cu membrii familiei acesteia ori cu martorii. „Desemnează Poliţia Municipiului Paşcani – IPJ Iaşi sub coordonarea Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Iaşi pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului Daniel Nicu Ungureanu. Îi atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin această încheiere, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu cea a arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului”, au adăugat magistraţii ieşeni.

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat