back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Pașcani: Afaceri de la Zero. Diana Deaconu a pornit Stefara Decor, propriul business în domeniul aranjamentelor florale, după o investiţie de 15.000 de euro

„Avem ca portofoliu, dincolo de buchetele de flori, şi tablourile cu licheni, aranjamentele de flori cu petale de săpun, care sunt făcute fiecare în parte de noi, sunt lucrate manual“.

Brandul Stefara Decor a apă­rut în 2019 la Paşcani, judeţul Iaşi, după ce antreprenoarea Diana Deaconu a decis să folosească experienţa de lu­cru dintr-o florărie pentru a porni un busi­ness în acelaşi domeniu. Odată luată hotă­râ­rea de a crea propriul business, antre­pre­noarea şi-a pus în practică visul, inves­tind 15.000 de euro într-un magazin fizic în oraşul Paşcani din judeţul Iaşi. Acum, planurile urmăresc extinderea cu încă o unitate şi miza pe domeniul online.

„Eu lucram în acest domeniu (al flo­răriilor – n.red.), tot timpul era aglomerat şi stă­team peste program. O prietenă bună de-a mea a zis că dacă tot muncesc atât şi pun suflet, de ce să nu fac pentru mine. Atunci am luat decizia că e timpul să fac ceea ce îmi place pentru mine. Eu sunt o per­soană spontană, când m-am hotărât am şi depus demersurile, am căutat spaţiu de în­chiriat, mai mult a durat până a fost spa­ţiul gata“, a povestit Diana Deaconu.

Numele Stefara vine de la o alăturare a prenu­melor celor doi copii ai antrepre­noa­rei, Ştefan şi Sara, după lungi căutări. Totuşi, Diana Deaconu a vrut să creeze un brand original, dar care să facă apel şi la emoţie, în jurul căreia gravitează toate interacţiunile cu clienţii.

„Am încercat să mă dezvolt pe mai mul­te produse, pe cadouri, a venit trendul cu tablourile cu licheni. Ne-am dezvoltat foar­te bine pe zona asta de tablouri, merge foarte bine la nivel naţional. Avem ca por­to­foliu tablourile cu licheni, aran­ja­mentele de flori cu petale de săpun, care sunt făcute fiecare în parte de noi, sunt lu­cra­te manual“, a mai spus fondatoarea Stefara.

Iar clienţii sunt de toate vârstele, de la co­piii care fac cadouri părinţilor, ado­les­cenţi, pă­rinţi din România, dar şi din afara gra­ni­ţe­lor, pentru cei care vor să transmită un mesaj apropiaţilor rămaşi în ţară. „Dacă fizic nu au putut veni, noi am fost cumva mesagerii lor“.

Clienţii pot găsi produsele Stefara pe re­ţe­lele de socializare, dar şi pe site-ul stefara.ro, sau fizic, în magazinul din Paşcani.

„Am început în 2019 prin octombrie ca magazin fizic, apoi în perioada cât am fost închişi din cauza pandemiei am luat co­menzi online. Eu primeam comenzile şi li­vram şi am văzut că mediul online este de viitor. Datorită online-ului am continuat în perioada foarte dificilă din 2020. În ceea ce priveşte site-ul, m-au ajutat cei de la BT, iar pe reţelele de socializare a venit totul de la sine. Circa 60% din vânzări sunt în maga­zinul fizic, restul de 40% sunt în online“, a mai adăugat Diana Deaconu.

Un aranjament floral porneşte de la 125 de lei şi poate ajunge şi la 800 de lei, potrivit site-ului Stefara.

Planurile pentru dezvoltarea florăriei urmăresc deschiderea unei noi unităţi, tot în Paşcani. În plus, pe lista de proiecte a antreprenoarei şi-a făcut loc şi zona online, de site, pe care Diana Deaconu vrea să o crească în continuare.

„Anul 2020 a fost un an foarte greu, dar am trecut peste, orice are o rezolvare. În 2021 au crescut vânzările chiar şi de 10 ori, este o diferenţă mare faţă de 2020, am ajuns să am vânzările unei florării cu experienţă de zeci de ani. Zona online a influenţat foarte mult, dar şi felul în care ne purtăm cu clienţii, le oferim preţuri accesibile, punctualitatea“, a mai spus antreprenoarea.

Ea a adăugat că, deşi la începutul în business este greu, ulterior lucrurile încep să funcţioneze.

„Recomand tuturor celor care vor să încerce în business să nu dea înapoi. Tot timpul vor fi impasuri, dar vor urma şi satisfacţiile. Este greu, dar nimic nu este uşor şi nu trebuie să ne dăm bătuţi. Am prins perioada pandemiei care a fost foarte grea, fiind primul business, dar trebuie să depăşim orice moment. Nu vă daţi bătuţi, orice ar fi“, a mai spus Diana Deaconu.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

Sursa zf.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat