back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Pățanie de te doare mintea la SPCRPCI Iași. A venit singur aici cu permis polonez fals, ca să îl preschimbe cu unul românesc original

Un sătean din Verșeni a aflat pe propria piele că nu trebuie să crezi orice spun reclamele. Convins că permisul de conducere fals pe care îl deținea era infailibil, bărbatul a mers la poliție pentru a-l preschimba. S-a ales cu o condamnare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Pe la începutul lui 2021, Iustian Moisă a căutat pe internet soluții de a obține un permis de conducere fără a urma o școală de șoferi și fără a susține examenul aferent. A găsit până la urmă pe cineva care i-a spus că problema poate fi rezolvată contra sumei de 600 de euro.

Permisul polonez de 600 de euro a venit prin DHL

Trebuia să trimită o fotografie și datele de identificare, urmând să primească în scurt timp un permis de conducere polonez „original”. Actul falsificat urma să aibă și elementele de siguranță care să-l facă infailibil. Putea chiar să fie și schimbat cu unul românesc, după trecerea a șase luni de la „emitere”.

Moisă a trimis cei 600 de euro și a primit, prin DHL, un permis pentru categoriile AM și B1, emis chipurile la data de 4 ianuarie 2021 și valabil timp de 10 ani. Ieșeanul a crezut cele spuse de furnizorul permisului și s-a prezentat pe 20 septembrie 2021 la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor unde a prezenta permisul și a cerut preschimbarea lui cu unul românesc. Polițiștii au observat însă imediat că actul era fals, iar Moisă a trebuit să răspundă în fața legii.

În instanță, ieșeanul și-a mărturisit imediat fapta, beneficiind astfel de o reducere cu o treime a limitelor pedepsei. În loc de câte trei ani de închisoare pentru fiecare acuzație, risca acum doar câte doi ani. Magistrații Judecătoriei au ținut cont de faptul că Moisă nu avea antecedente penale și lucra ca vulcanizator, fiind deci integrat în societate și au optat pentru o condamnare ușoară. Bărbatul a primit o pedeapsă totală de un an și o lună de închisoare, a cărei executare a fost suspendată pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. Pe parcursul acestuia, el urmează să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul unei instituții din subordinea Consiliului Local Miroslovești.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat