back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Patru oameni ai străzii, în containerele modulare de la serele din Pașcani

Patru oameni ai străzii locuiesc în acest sezon rece în cele două containere modulare amplasate în curtea serelor municipale, de pe strada Crinilor din Pașcani. Este vorba despre patru bărbați ce au fost găzduiți chiar de la începutul iernii.

Au asigurate condițiile minime, apă, căldură și curent, iar doi dintre aceștia primesc hrană de la cantina socială, potrivit unor surse neoficiale. Ceilalți sunt mereu în căutare de mâncare, deși primarul municipiului a susținut într-o conferință de presă că toți cei cazați au asigurată hrană.  Printre cei care locuiesc acolo se află și un bărbat în vârstă de 54 de ani, care a locuit în Sodomeni. Stă de un an și jumătate într-unul dintre containere, spune el.

Din cauza problemelor de sănătate, nu poate lucra. Astfel că singura sursă de venit este ajutorul social, pe care a auzit că îl va pierde din această lună. Nu are asigurată hrană de la Cantină Socială, astfel că mai primește mâncare de la rude.

În conferința săptămânală de presă, primarul municipiului, Marius Pintilie, a precizat că administrația locală are în plan să mai cumpere prin bugetul de anul acesta încă unul sau două containere modulare. În perioada rece ar mai fi fost găzduită o femeie, adusă de pe străzi, dar care a plecat. De asemenea, în evidențele municipalități s-ar mai afla și un alt om al străzii, ce refuză ajutorul administrației locale.

De precizat este faptul că în toamna anului trecut, în piațeta Primăriei Pașcani era văzută aproape zilnic o femeie fără adăpost, care stătea pe bănci. A locuit puțin timp în containerele de la sere, iar în ultima perioadă nu a mai fost văzută.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat