back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Peste 500 de datornici la bugetul local. Listele au fost publicate

Administratia din Paşcani a publicat listele cu datornicii la bugetul local. Este vorba despre restantele privind plata taxelor şi impozitelor locale atât din anii anteriori cât şi cele până la 31 martie a.c. Pe listele persoanelor fizice sunt trecuţi 501 contribuabili, toţi fiind în diferite etape de executare silită. Unii dintre ei au datorii istorice foarte mari, în majoritatea cazurilor amenzi neachitate. De exemplu Valentin Atudorei are de achitat 104 601 lei, Jipa Daniel 101 757 lei Ileana Georgiana Buda 92 660 lei sau Vasile Dominte 90 809 lei. De asemenea în unele cazuri accesoriile calculate pentru întârzierea la plata depăşesc sumele restante.

Totodată a fost publicată şi lista societăţilor care au datorii la bugetul de stat. Numără doar 39 de persoane juridice majoritatea dintre ele aflate în insolventa sau faliment. Cea mai mare datorie o are fosta fabrica Retrom, cca 1,2 milioane de lei, urmată de Constructorul SA cu peste 894 mii lei. Pe lista se afla şi regia locală de termoficare cu o datorie de 76 458 lei dar pe care o contestă.

La sfarsitul anului trecut administratia din Pascani mai avea de incasat, doar din taxe si impozite locale, peste 1,6 milioane de lei restante, 822 000 lei de la persoane fizice iar restul de la societati, la care se adauga si amenzile neachitate.

Lista Debitorilor Persoane Fizice Care Inregistreaza Obligatii Fiscale Restante La Bugetul Local Pascani by orizontul pascani on Scribd

Lista Debitorilor Persoane Juridice Care Inregistreaza Obligatii Fiscale Restante La Bugetul Local Pascani by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat