back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Peste 600 de cadre didactice ieşene vor lua parte la cursuri de formare

* cursurile, de 120 de ore, se vor desfăşura la Casa Corpului Didactic Iaşi, filiala CCD Paşcani şi Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Hârlău

Mare parte a dascălilor ieşeni se vor instrui prin intermediul proiectului „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi – CRED”. Proiectul, este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6. Proiectul CRED urmăreşte reducerea şi prevenirea abandonului şcolar timpuriu şi promovarea accesului egal la învăţământul preşcolar, primar şi secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învăţare formale, nonformale şi informale pentru reintegrarea în educaţie şi formare. „În perioada de înscriere pentru formarea cadrelor didactice din învăţământul primar s-au depus, în judeţul nostru, peste 600 de dosare eligibile, iar prima serie, a cărei formare se va derula în perioada 2 septembrie – 29 octombrie, are un grup ţintă format din 90 de cadre didactice. Cursurile se vor desfăşura în locaţii acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale: Casa Corpului Didactic Iaşi, filiala CCD Paşcani şi Colegiul NaţionalŞtefan cel Mare Hârlăşi vizează implementarea noului curriculum la clasele primare. Stagiul este structurat pentru 120 de ore şi are 30 de credite profesionale transferabile”, a precizat prof Ramona Bojoga, de la CCD Iaşi.

Grupul ţintă al proiectului „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi – CRED” este reprezentat, în totalitatea sa, de 55.000 de cadre didactice din învăţământul primar şi gimnazial, 15.000 din învăţământul primar şi 40.000 din învăţământul gimnazial, 50 % din mediul rural şi 50 % din mediul urban.

Proiectul CRED este derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, cu Casele Corpului Didactic din judeţele Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman, Timiş şi din Municipiul Bucureşti, respectiv Inspectoratele Şcolare Judeţene Iaşi, Bihor şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. El va fi implementat în perioada 15 noiembrie 2017 – 14 noiembrie 2021. 

sursa: ziarulevenimentul.ro

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat