back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Pintilie discrediteaza societatea de salubritate, ca sa loveasca in PSD. Ursu demonteaza minciunile opozitiei

Declaraţii pro şi contra privind serviciile de salubritate din Paşcani. Pintilie minte!
Într-o recentă conferinţa de presă consilierii liberali au criticat că societatea nu are performanţa de şapte ani de zile şi că s-ar îndrepta spre faliment. În acelaşi context consilierul Marius Pintilie a susţinut că cei din PSD au majorat, în şedinţă trecută, taxa de salubritate şi tot prin decizia lor serviciile de colectare şi transport al gunoiului menajer vor fi preluate de un alt operator.
Replica directorului de la salubritate a venit în cursul zilei de marţi, tot în cadrul unei conferinţe de presă. Leonard Ursu a explicat că în şedinţa de marţi nu a fost majorata taxa de salubritate ci a fost actualizat tariful pentru serviciile prestate. Hotărârea Consiliului local nu modifica cu nimic taxa de salubritate, nici la persoanele fizice nici la cele juridice ci doar sumele pe care administraţia locală le va deconta pentru serviciile prestate de societate.
Directorul regiei a mai precizat că societatea de salubritate nu se îndreaptă spre faliment ci a încheiat anul 2018 în profit. Ursu a arătat că în 2017 când a preluat funcţia de director erau pierderi şi datorii de 1,2 milioane de lei iar la sfârşitul anului trecut un profit de peste 41 000 lei.

După preluarea serviciilor de colectare şi transport a gunoiului de către operatorul desemnat prin licitaţie, de ADIS, societatea din Paşcani va rămâne cu mai puţini salariaţi, sub 50, faţă de 79 câţi sunt acum. Până atunci vor fi desfiintate câteva posturi de şefi de servicii, prin noua organigrama, pentru reducerea cheltuielilor.
Directorul de la salubritate a mai arătat că decizia de intrare în asociaţia judeţeană de salubritate ADIS şi delegarea serviciilor a fost luată la propunerea şi în timpul mandatului fostului primar liberal Grigore Craciunescu apoi reconfirmata în anul 2012 cu votul tuturor consilierilor prezenţi, nu doar cei din PSD.
Leonard Ursu a clarificat şi relaţia pe care o are cu administratorul public Gică Zanet. El susţine că nimeni din Primărie nu a intervenit pentru impunera unor decizii sau acţiuni în cadrul societăţii de salubritate şi că hotărârile sunt luate în Consiliul de Administraţie al societăţii şi în Consiliul Local al municipiului.
Menţionăm că dezbaterile dintre puterea şi opoziţia din legislativul local, despre soarta serviciilor publice, sunt din ce în ce mai tensionate în ultima perioadă de timp, având în vedere mizele electorale dar şi problemele financiare cu care aceste societăţi se confruntă.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat