back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Planuri pentru viitor. Ce fonduri UE solicita Pascaniul, pentru perioada 2021 – 2027

Agenţia de Dezvoltate Nord Est lucrează deja la un plan de modernizare a localităţilor din acesta regiunie, prin finanţări din fonduri europene care pot fi accesate în perioada 2021 – 2027.

În acest sens administratiile locale au fost invitate să prezinte câte cinci proiecte de investiţii care să fie cuprinse în acest program. Primăria Paşcani a trimis cateva propuneri de o importanţă majoră pentru comunitate, a precizat viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu.  Primul proiect, estimat la cca 35,7 milioane de euro, este pentru modernizarea a cca 60 de km de străzi în oras şi cele cinci suburbii ale municipiului. În descriere se arată că vor fi reabilitate şi trotuarele aferente, iar unele străzi vor avea şi piste de biciclete.
AL doilea proiect are ca obiectiv extinderea reţelelor de canalizare pe o distanţă de cca 30 km, după implementarea proiectului de investiţii de către ApaVital. Mai exact acolo unde va fi făcută infrastructura cu conductele de colectare, vor fi făcute şi reţelele şi branşamentele, mai ales în suburbii.

Un alt proiect se referă la construirea unui centru social multifuncţional, investiţie estimata la aproape 3 milioane de euro. De asemenea municipalitatea intenţionează să obţină peste 4,8 milioane de euro din fonduri europene pentru achiziţionarea de autobuze electrice şi încă aproape 3 milioane de euro pentru transformarea Lacului “Peştişorul” şi a insuliţei într-o zonă de agreement.

Urmează să fie făcute studiile şi proiectele necesare şi sa fie depuse cererile de finanţare. În momentul de faţă municipalitatea are, în diferite etape de derulare, nouă proiecte de investiţii din fonduri europene, de aproape 50 milioane de lei.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat