back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

PMP cere adoptarea în regim de urgenţă a legilor privind eliminarea pensiilor speciale şi reducerea numărului de parlamentari la 300. (P)

PMP a cerut astăzi convocarea Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului pentru eliminarea din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor a articolelor 49 și 50 care reglementează pensiile speciale ale parlamentarilor. 

Pe fondul valului de populism şi ipocrizie generat de PSD şi USR – PLUS, care au anunţat demisia mai multor parlamentari pentru a nu beneficia de pensii speciale, Partidul Mişcarea Populară i-a solicitat astăzi lui Marcel Ciolacu, încă preşedinte al Camerei Deputaţilor, să pună pe ordinea de zi proiectul iniţiat de PMP privind eliminarea pensiilor speciale (PL-x nr. 42/2019), proiect adoptat deja de Senat.

Acest VOT trebuie dat în plenul Camerei Deputaților, pentru că legea privind eliminarea pensiilor pentru parlamentari și primari a fost adoptată de Senat. Ar fi suficient să fie Adoptate doar articolele în care sunt vizate pensiile pentru politicieni astfel încât să fim siguri că nu sunt contestate la pachet cu celelalte pensii speciale care trebuie eliminate pentru că sunt furt.

Tot doar de UN VOT ne mai desparte reducerea numărului de parlamentari la 300. Legea este adoptată de Senat și trebuie să mai dăm UN VOT în Camera Deputaților”, a declarat Eugen Tomac, preşedintele PMP.  

Partidul Mişcarea Populară atrage atenţia asupra fraudei morale majore comise de PSD și USR în chestiunea pensiilor speciale ale parlamentarilor, demisia din funcţie nerezolvând problema. Conform articolului 49 alineatul 4 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, „(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar”.  Ceea ce înseamnă că demisiile parlamentarilor PSD şi USR nu atrag automat pierderea pensiei dacă au, cumulat, minimum un mandat complet. 

Partidul Mişcarea Populară consideră că este absolut descurajant faptul că PSD şi USR împărtăşesc aceeaşi atitudine şi se plasează din nou de aceeaşi parte a baricadei, încercând să îi păcălească pe români. 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat