back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Podul lui Dumnezeu, minune a naturii pe care românii nu ştiu cum să o valorifice

Dumnezeu ne-a dat nişte locuri de o frumuseţe unică. Dar nu ne-a lăsat şi pliante din care să învăţăm ce să facem cu aceste locuri. Cel mai bun exemplu e chiar podul care îi poartă numele – Podul lui Dumnezeu.

Unul din cele trei poduri naturale din lume peste care se poate trece cu maşina. Sunt foarte mulţi care trec şi habar nu au peste ce. Locul nu e semnalizat, deloc promovat şi absolut deloc îngrijit. În schimb, localnicii au făcut ei ceva ca să ne oprească din drum, dacă ajungem întâmplător la Ponoarele. Vedeţi totul într-un nou episod O ţară în vacanţă.

Ai grijă să nu te mănânce şerpii. Asta da privelişte„. Aşa am ajuns, acum şapte ani, în comuna Ponoarele, din Mehedinţi, ca să vedem cu ochii noştri una dintre marile minuni ale lumii.

Podul lui Dumnezeu este unul dintre cele trei poduri naturale din lume peste care se poate circula cu maşina. Are dimensiuni impresionante. 30 de metri lungime, 22 de metri înălţime şi o deschidere maximă de 9 metri. Ceea ce îl face al doilea, ca mărime, din lume, după cel din Cehia.

Doar că cehii au făcut din podul lor un magnet pentru oricine le vizitează ţara şi o sursă de venit importantă. La noi … „Ca să vezi podul din partea de jos trebuie, trebuie să o iei pe un fel de potecă, prin bălării, bineînţeles. N-a mai fost curăţată pe aici iarba cred că de ani de zile„.

Continuarea pe Observator

Podul lui Dumnezeu este unul dintre cele trei poduri naturale din lume peste care se poate circula cu maşina. Are dimensiuni impresionante. 30 de metri lungime, 22 de metri înălţime şi o deschidere maximă de 9 metri. Ceea ce îl face al doilea, ca mărime, din lume, după cel din Cehia.

Doar că cehii au făcut din podul lor un magnet pentru oricine le vizitează ţara şi o sursă de venit importantă. La noi … „Ca să vezi podul din partea de jos trebuie, trebuie să o iei pe un fel de potecă, prin bălării, bineînţeles. N-a mai fost curăţată pe aici iarba cred că de ani de zile„.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat