back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Politică şi asfalt: iată şoseaua care se prăvale în lac! Cât ne va ţine Axa rutieră Iaşi-Suceava?

Surparea produsă pe un segment de drum finalizat aminteşte că pe traseu sunt mai multe probleme pe care constructorul a trebuit să le remedieze din mers sau de care proiectul tehnic pur şi simplu nu a ţinut cont

Surparea unei porţiuni de drum care abia fusese recepţionat după lucrări de modernizare ce au durat peste trei ani a ajuns, şi ea, motiv de ciondăneală politică. Asta, pentru că atribuirea contractului de modernizare a DJ 281D pe traseul Lotului 2 al Axei Iaşi-Suceava s-a făcut în vechiul mandat al Consiliului Judeţean, iar lucrările s-au încheiat în timpul administraţiei de acum.

Practic, de o parte şi de alta a podului peste albia unui torent ce se varsă în Lacul Bulbucani 1, banda drumului dinspre acumularea de apă s-a surpat. Fundaţia carosabilului a cedat în condiţiile de umiditate extreme cauzate de topirea bruscă a zăpezii căzute săptămâna trecută.

Consiliul Judeţean menţionează că zona se află deja sub monitorizare geologică şi că constructorul (Alpenside SRL) va remedia segmentul de drum afectat. De altfel, lucrările de reparaţii au demarat deja. Însă nimeni din echipa celor pe care i-am găsit la lucru pe malul abrupt al lacului nu ne-a putut spune în cât timp va fi redeschisă circulaţia în ambele sensuri. Momentan, se circulă pe o singură bandă alternativ, fluxul maşinilor fiind dirijat cu semafoare amplasate de o parte şi de alta a podului.

De remarcat că, cu doar o săptămână înainte de recepţionarea Lotului 2, pe 21 martie, CJ a scos la licitaţie un contract de servicii de monitorizare geotehnică a altor segmente de drum, de data asta de pe Lotul 1 al Axei rutiere Iaşi-Suceava. Punctual, câştigătorul procedurii va trebui să amplaseze dispozitive de monitorizare a mişcărilor terenului în puncte de pe DJ 282 din Breazu, Larga Jijia şi între localităţile Movileni şi Mălăeşti.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat