back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Polițistul care vorbește prin semne: Emanuel, sprijin pentru călătorii cu deficiențe de auz din Iași

Poliția Română este adesea asociată cu ordine, disciplină și aplicarea fermă a legii. Dar, dincolo de uniformă și proceduri, există oameni care aduc un plus de empatie și apropiere față de cetățeni.

Un astfel de exemplu vine din Iași, unde un polițist reușește să facă legătura cu o categorie de persoane care, de multe ori, întâmpină bariere greu de trecut: persoanele cu deficiențe de auz sau vorbire.

Agentul-șef de poliție Emanuel lucrează la Poliția Transporturi

Agentul-șef de poliție Emanuel, din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, îmbină zilnic rigoarea profesională cu respectul profund față de diversitatea umană. Din anul 2016, acesta este interpret autorizat în limbaj mimico-gestual, o abilitate care transformă radical modul în care Poliția poate comunica și sprijini persoanele cu nevoi speciale.

În gări și în trenuri, unde aglomerația și neprevăzutul pot crea situații tensionate, prezența unui polițist care „vorbește” prin semne face diferența. Emanuel asigură că și cei care nu pot comunica verbal primesc sprijin, informații și siguranță în mod egal.

Rolul său nu este unul simbolic. Prin limbajul semnelor, Emanuel le oferă persoanelor cu deficiențe de auz posibilitatea de a înțelege proceduri, reguli sau simple îndrumări. Acest lucru contează nu doar pentru confortul lor, ci și pentru siguranța publică, pentru că o comunicare eficientă înseamnă evitarea situațiilor de risc.

Prezența lui Emanuel în echipa Poliției Transporturi nu este doar o dovadă de profesionalism, ci și una de umanitate. Prin gesturile sale – la propriu și la figurat – Poliția Română este mai aproape de oameni și mai aproape de comunitate”, au arătat reprezentanții Poliției Iași.

O punte între Poliție și comunitate
Cazul lui Emanuel arată cum un polițist poate fi și punte de legătură între instituție și comunitate. Într-o lume în care se vorbește tot mai mult despre incluziune, despre acces egal la servicii și despre respectarea drepturilor fiecărui cetățean, exemplul agentului ieșean devine un reper.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat