back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Posturile libere în învăţământ, la Iaşi. Profesorii pot verifica lista posturilor pe care se pot angaja, pe site-ul Titularizare 2024

Lista posturilor titularizabile este disponibilă acum pe site-ul Titularizare 2024, lansat de Ministerul Educaţiei. Cadrele didactice pot consulta lista posturilor disponibile până în acest moment, pentru concursul naţional de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preunviersitar. Anul acesta, proba scrisă a concursului naţional de Titularizare 2024 se va desfăşura pe 17 iulie, iar candidaţii se vor putea înscrie în perioada 8-17 mai.

 

Platforma online conţine informaţii despre posturile disponibile în şcolile şi grădiniţele din întreaga ţară, însă aceasta va mai fi actualizată în perioada următoare. Lista este împărţită în trei categorii: posturi complete cu o viabilitate de cel puţin 4 ani, posturi complete cu o viabilitate sub 4 ani şi posturi incomplete.

Titularizarea reprezintă procesul de angajare pe termen nedeterminat într-o instituţie şcolară. Pentru a obţine statutul de titular, profesorii trebuie să obţină minimum nota 7 la examenul scris şi la inspecţia la clasă, în conformitate cu cerinţele postului. Pentru a fi angajaţi pe termen determinat, în calitate de suplinitori, candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţie.

 

Calendar Titularizare 2024

 

Calendarul mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2024-2025, din Metodologia de mobilitate a personalului aprobată prin Ordinul nr. 6.877 din 22 decembrie 2023, este următorul:

„8) Stabilirea prelungirii duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2024-2025, pentru cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ, în baza notei sau mediei de repartizare minimum 7 (şapte) obţinute la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2023 şi/sau 2022, respectiv 2023, 2022, 2021 şi/sau 2020 pentru învăţători/profesori pentru învăţământ primar, pentru finalizarea ciclului primar la aceeaşi clasă de elevi, conform prevederilor art. 63 din Metodologie:

a) depunerea şi înregistrarea la secretariatele unităţilor de învăţământ, a cererilor personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în vederea prelungirii duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2024-2025, conform prevederilor art. 63 din Metodologie; Perioada: 3-11 aprilie 2024

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat