back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Precedent judiciar neașteptat: USLIP Iași obține reîncadrarea îngrijitorilor ca personal didactic auxiliar, cu majorare salarială

Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași a câștigat la Tribunalul Iași reîncadrarea a cinci membri de sindicat de la Grădinița cu Program Prelungit „Cuvioasa Parascheva” din Iași.

Aceștia vor trece din funcția de „îngrijitor” (categoria personal administrativ, fost personal nedidactic) la cea de „îngrijitor educație timpurie” (categoria personal didactic auxiliar), beneficiind astfel de o creștere salarială de aproximativ 300-400 de lei net lunar, începând cu 1 ianuarie 2024. Sentința poate fi astfel folosită pe viitor ca precedent pentru mii de situații similare din instituții similare.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, la articolul 192 alin. (1) încadrează „îngrijitoarele în educație timpurie” în categoria personalului didactic auxiliar. Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial, în ianuarie 2024, fișa-cadru a postului, care detaliază atribuțiile acestora.

Președinte USLIP Iași: „Nu erau respectate prevederile Legii învățământului 198/2023”

Potrivit liderului USLIP Iași, Laviniu Lăcustă, câștigul acestui proces este „o premieră la nivel național”.

„Legea 198 face referire la faptul că «îngrijitorii» din partea de grădinițe trebuie să devină «îngrijitori în educație timpurie», care sunt asimilați personalului didactic auxiliar. Această translație dintr-o categorie în alta înseamnă și un surplus la salariu de aproximativ 300-400 de lei net lunar. Deci acest lucru este important, în primul rând, din perspectivă salarială. Prin acest precedent putem deschide un nou front de luptă în justiție pentru toți angajații din zona personalului administrativ, fost nedidactic. În cazul de față este vorba despre cinci persoane. Aș sublinia caracterul de premieră al nivel național a acestui proces”, a declarat Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași, pentru „Ziarul de Iași”.

Tot Laviniu Lăcustă a transmis că acesta „este un proces-pilot” pe care plănuiesc să îl extindă și către alte grădinițe cu program prelungit și grădinițe cu program normal.

„Nu erau respectate prevederile Legii învățământului 198/2023. La atribuții nu este o mare diferență între cele pe care le aveau și cele pe care le au pe noua încadrare, însă s-a considerat important să i se recunoască acestei categorii de personal faptul că interacțiunea cu copiii din preșcolar presupune un statut special. Statutul a fost recunoscut prin lege, dar care nu a fost pus în practică”, a completat președintele USLIP Iași.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat