back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Prejudicii de peste 1,4 milioane de lei, în atenţia consilierilor păşcăneni

Situaţie complicată pentru actualul legislativ păşcănean. Curtea de Conturi Iaşi cere consilierilor locali implicarea pentru recuperarea unui prejudiciu de peste 1,4 milioane de lei din bugetul local din perioada 2008 – 2012. Este vorba despre o serie de investiţii şi achiziţii dubioase realizate pe timpul când primar era liberalul Grigore Craciunescu. Împotriva lui,  administratia locală a deschis deja un proces de recuperare a banilor iar acum aleşii locali sunt somaţi că până la sfârşitul acestei luni să comunice ce hotărâre au luat pentru rezolvarea acestor probleme. În acest sens le-au fost trimise deciziile rezultate în urma controalelor efectuale de inspectori, până în anul 2015.

Conform reprezentanţilor Primăriei Paşcani este vorba despre patru investiţii unde au fost cheltuite sume importante de bani fără să poată fi justificate. Cea mai mare sumă de recuperat este de 1,14 milioane de lei prejudiciu realizat în perioada 2009 – 20010 de societatea LDP Iaşi în contractul de reabilitare a străzilor Calea Iaşului şi Calea Romanului. Constructorul a emis facturi fără executarea lucrărilor, care au fost achitate cu aprobarea fostului edil.

Tot pentru lucrări neefectuate dar achitate, administratia locală trebuie să recupereze suma de 46.433 lei.Societatea care trebuia să asfalteze străzile I Creanga, 13 Decembrie str George Enescu, să repare Strada Moldovei şi Ştefan cel Mare, să amenajeze două intersecţii (strada G. Enescu cu strada. Crinilor şi strada. I. Creanga cu strada. Libertăţii şi strada. Independentei)  dar şi parcările din staţiile de autobuz Bosteni I şi II nu a finalizat lucrările şi a intrat în insolventa.

De asemenea municipalitatea mai  are de recuperat de la fostul primar Grigore Craciunescu suma de 156.326 lei. Banii au fost achitaţi iniţial din bugetul de stat pentru efectuarea unor lucrări de construire a unei baze sportive în suburbia Blăgeşti. Ulterior s-a constatat că investiţia a fost făcută pe o altă locaţie, intr-o zona mlastinoasa,  iar reprezentanţii statului au refuzat să facă recepţia lucrărilor şi au cerut banii înapoi. Ei au fost returnaţi din bugetul local iar acum inspectorii Curţii de Conturi cere recuperarea lor de la cei vinovaţi.

Ultimul prejudiciu este de 65.472 lei în urma investiţiilor de reabilitare termică a blocurilor T6 şi T7 din zona Deal. Inspectorii au constatat că fostul primar Grigore Craciunescu a făcut plata din banii statului fără că asociaţia de proprietari şi Consiliul Local să avizeze decontarea lucrărilor.

Menţionăm că primul termen în procesul de recuperare a acestor prejudicii a fost pe 20 martie la Tribunalul Iaşi. Fostul primar, Grigore Craciunescu a cerut amânarea cauzei pe motiv de boală, conform reprezentanţilor Primăriei Paşcani.

Drept la Replica

In urma articolului aparut pe site-ul newspascani.com in data de 27.03.2018, cu titlul “Minciuna spusă de Zanet are picioare scurte! Curtea de Conturi cere măsurile decise de Consiliul Local! (DOC)”, scris de Razvan Grecu, va transmitem uratorul drept la replica:

Adresele primite de consilieri nu au legatura cu Decizia Camerei de Conturi Iasi pentru
anul 2016. Sinteza raportului a fost transmisa consilierilor in data de 5 martie 2018 (DOC).
Adresele reprezinta masurile dispuse de Camera de Conturi Iasi pentru perioada 2010-2014.
De fapt si consilierul Claudiu Bodoasca sesizeaza acest lucru in declaratia sa :” Acum am
primit 5 adrese de la Curtea de Conturi în care ne solicită să le spunem până pe 31 martie
2018 ce decizii am luat pentru reglementarea problemlor constatat de ei pentru anii 2010-
2015”.
Ce spun aceste decizii vechi, care nu au fost inchise si pentru care Primaria a initiat
un proces de recuperare a acestor prejudicii de la fostul primar Grigore Craciunescu din
perioada 2008-2012 :
– 46.433,27 lei prejudiciu din anul 2010 , contract ALDP Iasi , “Imbracaminti
bituminoase str. Ion Creanga, str. 13 Decembrie, str. George Enescu”, “Amenajare
intersectie str. G. Enescu cu str. Crinilor, str. I. Creanga cu str. Libertatii si str.
Indepenedentei, parcare statie de autobuz Bosteni I si II”, “Reparatii capitale str.
Moldovei si str. Stefan cel Mare”.;
– 1.142.882,73 lei prejudiciu din anul 2009-2010 , contract LDP Iasi ,
„ Sistematizare strada Calea Iasului si Calea Romanului , facturi emise si
lucrari neefectuate;
– 156.326,14 lei prejudiciu cu titlu de daune patrimoniale aduse bugetului Unitatii
Administrativ Teritoriale Pascani, ca urmare a desfasurarii proiectului de investitii
”Construirea Bazei Sportive, model tip I, in localitatea Blagesti” ;
– 65.472,63 lei prejudiciu cu titlu de daune patrimoniale aduse bugetului Unitatii
Administrativ Teritoriale Pascani, ca urmare a angajarii, lichidarii si ordonantarii
cheltuielilor si efectuarea de plati din fonduri alocate de la bugetul de stat si din
fonduri proprii pentru realizarea lucrarilor “Reabilitare termica a blocurilor T6-T7
situate in str. Moldovei nr. 3-5 Pascani”, fara acordul Asocietatiei de proprietari si
fara aprobarea Consiliului Local Pascani.
Aceste decizii mai vechi din anul 2010-2014 vor fi transmise in cel mai scurt timp
consilierilor locali.
Adresele primite de consilieri nu au legatura cu Decizia Camerei de Conturi Iasi pentru anul 2016. Sinteza raportului a fost transmisa consilierilor in data de 5 martie 2018 (DOC). Adresele reprezinta masurile dispuse de Camera de Conturi Iasi pentru perioada 2010-2014. De fapt si consilierul Claudiu Bodoasca sesizeaza acest lucru in declaratia sa :” Acum am primit 5 adrese de la Curtea de Conturi în care ne solicită să le spunem până pe 31 martie 2018 ce decizii am luat pentru reglementarea problemlor constatat de ei pentru anii 2010-2015”.
Ce spun aceste decizii vechi, care nu au fost inchise si pentru care Primaria a initiat un proces de recuperare a acestor prejudicii de la fostul primar Grigore Craciunescu din perioada 2008-2012 :
46.433,27 lei prejudiciu din anul 2010 , contract ALDP Iasi , “Imbracaminti bituminoase str. Ion Creanga, str. 13 Decembrie, str. George Enescu”, “Amenajare intersectie str. G. Enescu cu str. Crinilor, str. I. Creanga cu str. Libertatii si str. Indepenedentei, parcare statie de autobuz Bosteni I si II”, “Reparatii capitale str. Moldovei si str. Stefan cel Mare”.;
1.142.882,73 lei prejudiciu din anul 2009-2010 , contract LDP Iasi , „ Sistematizare strada Calea Iasului si Calea Romanului , facturi emise si lucrari neefectuate;
156.326,14 lei prejudiciu cu titlu de daune patrimoniale aduse bugetului Unitatii Administrativ Teritoriale Pascani, ca urmare a desfasurarii proiectului de investitii ”Construirea Bazei Sportive, model tip I, in localitatea Blagesti” ;
65.472,63 lei prejudiciu cu titlu de daune patrimoniale aduse bugetului Unitatii Administrativ Teritoriale Pascani, ca urmare a angajarii, lichidarii si ordonantarii cheltuielilor si efectuarea de plati din fonduri alocate de la bugetul de stat si din fonduri proprii pentru realizarea lucrarilor “Reabilitare termica a blocurilor T6-T7 situate in str. Moldovei nr. 3-5 Pascani”, fara acordul Asocietatiei de proprietari si fara aprobarea Consiliului Local Pascani.

Aceste decizii mai vechi din anul 2010-2014 vor fi transmise in cel mai scurt timp consilierilor locali.

Biroul de Presă
Cristian Dumitru Menegon
Purtator de cuvant al Primăriei Pașcani

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat