back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Premiu și diplomă de onoare pentru tezaurul viu

Premiu și diplomă de onoare pentru tezaurul viu

 A primit numeroase distincții, una dintre ele de la UNESCO. Despre Constantin Curecheriu din satul Sticlăria, comuna Scobinți este vorba denumit sugestiv tezaur uman viu. Acum a venit rândul administrației locale să-l premieze și să-i ofere diploma de onoare. Momentul festiv a avut loc în cadrul ședinței de Consiliu Local când a fost felicitat de primar și aleșii locali. Menționăm că bărbatul organizează zeci de evenimente cu specific tradițional de unde nu lipsesc cele de Paște sau sărbătorile de iarnă.

Diplomă de onoare și un premiu în bani a primit unul dintre cei mai cunoscuți cetățeani a comunei Scobinți din apropiere de Hîrlău. Este vorba despre Constantin Curecheriu, pensionarul cu iubire față de tradiții și păstrarea obiceiurile românești. El a fost chemat în cea mai recentă ședință de Consiliu Local a localității unde i s-au oferit distincțiile din partea Primăriei și Consiliului Local. Premiul și diploma i-au fost înmânate de edilul Gheorghe Hrițcu.

“Îți acordăm acestea și îți mulțumim pentru tot ceea ce faci! Vă felicităm și să vă țină Dumnezeu sănătos pentru a duce ani la rând activitățile minunate pe care interprindeți, aici la noi în comună, dar și în alte locuri. Suntem cunoscuți și datorită dv, domnule Curecheriu!” a precizat primarul localității.

Constantin Curecheriu, denumit de UNESCO tezaur viu și care și-a transformat, după ieșirea la pensie, casa într-un muzeu având sute de obiecte de la haine populare românești până la obiecte folosite în gospodărie, a mulțumit administrației locale pentru cele oferite și își pune încrederea în conducerea comunei pentru a fi ajutat și în următoarele proiecte.

Menționăm că pragul gospodăriei lui Constantin Curecheriu este trecut anul de sute de oameni, curioși de ceea ce a reușit să adune de-a lungul anilor dar și datorită evenimentelor ce le organizează cu ocazia diferitelor sărbători. Munca şi pasiunea pensionarului iubitor de patrie au fost recunoscute şi în plan internaţional, fiind declarat Tezaur uman viu de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat