back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Prima prescriere de la Iaşi în scandaloasa decizie a CCR: escroci cu o pagubă de 900.000 lei, curaţi ca lacrima?

Un grup de evazionişti vor fi, foarte probabil, primii beneficiari ieşeni ai Deciziei recente a Curţii Constituţionale referitoare la prescripţie. Trimişi în judecată după trecerea a 8 ani de la comiterea faptelor, evazioniştii au cerut constatarea prescrierii răspunderii penale şi în faţa Tribunalului, dar solicitarea le-a fost respinsă. Între timp, CCR a dat un nou sens principiului prescrierii, iar magistraţii Curţii de Apel au ajuns la concluzia că cererea trebuie luată în considerare. Cazul a fost repus pe rol, iar o decizie va fi luată la jumătatea lunii septembrie. Pentru cei 8 infractori, decizia va însemna curăţarea cazierelor.

 

Cei 8 ieşeni din Hârlău au fost trimişi în judecată în 2019, fiind acuzaţi că au înregistrat în contabilitatea a patru firme pe care le administrau, SC Prinţ European SRL, Petrodavinex SRL, Umbrărescu SRL şi Euro Comzom SRL, operaţiuni fictive de achiziţii, producând bugetului de sat un prejudiciu total de 887.000 lei în perioada 2010-2011. Ieşenii făceau parte dintr-un grup mai larg, anchetat de procurorii din Bihor încă din 2012. Documentele referitoare la ieşeni au fost trimise Parchetului de pe lângă Tribunal, care a continuat ancheta colegilor ardeleni. În vederea viitoarei recuperări a prejudiciului, procurorii au pus sub sechestru tot ce au găsit: un Audi A5 aparţinând Verginei Stănescu, o casă de 108 mp aparţinând Mărioarei Stănescu sau un palat de peste 400 mp al Dizelei Stănescu, dar şi o casă de 20 mp din chirpici construită fără autorizaţie.

Pe parcursul procesului, acuzaţii au invocat prescripţia răspunderii penale, invocând durata mare de timp trecută de la comiterea faptelor până la trimiterea în judecată. Conform legii, răspunderea penală în cazul evaziunii fiscale se prescrie după trecerea a 8 ani. Vechiul Cod Penal, din 1969, prevedea că termenul de prescriere se întrerupe şi se reia de la zero „prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului”. Noul Cod Penal a înlocuit expresia cu „prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”, formulare pe care în 2014 CCR a desfiinţat-o, ca neconstituţională.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat