back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Primăria nu are nici o soluție! Comercianții din Piață Vale vor fi evacuați. Zeci de afaceri de familie vor fi închise

 

Primăria Pașcani nu are o soluție pentru relocarea comercianților din Piața Vale, acolo unde vor începe lucrările de modernizare. In zilele următoare administrația locală va trimite adrese de încetare a contractelor de închiriere si pentru eliberarea spațiilor comerciale si a terenurilor ocupate in câteva săptămâni de zile. Este vorba despre zeci de societăți si PFA -uri care au deschise magazine in modulele aflate de o parte si de alta a platoului din piață, de la magazinele de pâine lapte si carne pana la farmaciile veterinare, precum si chioșcurile si tarabele cu tot felul de produse non – alimentare. Precizările au fost făcute de primarul municipiului, Marius Pintilie in cadrul conferinței săptămânale de presa. Edilul a precizat ca a căutat soluții dar nu au fost găsite, așa încât ele sa fie pentru toți comercianții, nu doar pentru unii si ca pentru relocarea activităților in alte locații ar fi necesară organizarea unor licitații.

Motive si explicații

In urma recentului control făcut in piață, primarul a spus ca ar fi urmat sa fie relocați in zona stadionului, doar o parte din comercianții care își desfășoară activitatea pe platou, nu si cei cu magazinele. Soluția propusă ar duce la nemulțumiri și procese spune edilul iar pentru mutarea tuturor comercianților din zona respectivă Primăria nu are suficient teren si nici acordul școlii care deține terenul de sport.

Trei ani de așteptare, degeaba…!

Consilierii din opoziție au solicitat in repetate rânduri predictibilitate si soluții așa încât comercianții sa își păstreze afacerile si sa nu rămână cu marfa pe stoc.
Întrebat de ce nu a căutat soluții, timp de aproape trei ani de zile cât proiectul a stat in așteptare, primarul pășcănean susține ca nu ar fi avut voie sa ia decizii sau sa face investiții decât după aprobarea formei finale a proiectului de execuție.

Rățoi: Soluții au fost dar primarul nu a vrut!

De cealaltă parte viceprimarul Cristian Rățoi susține ca au fost propuse mai multe soluții de relocare a comercianților, dar primarul nu a pus in practica nici una dintre ele.
Este vorba de cumpărarea unor corturi si containere care sa fie amplasate in parcarea din fata stadionului de rugby, unde sa fie mutați comercianții, apoi acestea sa poată fi folosite pentru situații de urgenta iar containerele sa fie mutate in Piață din Deal. Precizare au fost făcute in cadrul emisiunii Pulsul Zilei.

Menționăm ca odată cu închiderea magazinelor si chioșcurilor de pe platoul pieței din zona Deal nor avea de suferit nu doar comercianții ci si locuitorii din zona, care obișnuiesc a își facă acolo cumpărăturile zilnice. In întâlnirile cu piețarii, primarul pășcănean. a susținut ca nici un comerciant nu va fi nevoit sa își închidă afacerile si ca va găsi o soluție pentru relocarea lor.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat