back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Clarificări privind finanţările pentru spital. Banii sunt disponibili, după o săptămână de birocraţie

Birocraţia excesivă din România funcţionează chiar şi în timpul situaţiei de urgenţă. Banii alocaţi de administraţia municipală, Spitalului de Urgenţă Paşcani, pentru achiziţionarea de materiale şi echipamente de protecţie noului coronavirus, nu au intrat, nici acum, în conturi.

Reprezentanţii Primăriei explica într-un comunicat de presă ca de la aprobarea hotărârii de către consilierii locali, în şedinţa din 31 martie şi până acum,  au fost parcurse procedurile legale la Prefectura, ANAF şi Trezorerie şi că  in momentul de fata, banii sunt disponibili şi pot fi obţinuţi imediat la cererea conducerii spitalului.
Reprezentanţii Primăriei susţin ca, în acesta perioadă,  nu au fost blocate procedurile de licitaţie pentru măşti, mănuşi şi combinezoane precum şi pentru cele trei aparate de ventilaţie mecanică şi ca unitatea medicală are bani în conturi.
Menţionăm că Spitalului de Urgenţe din Paşcani i-au fost alocate peste 550 000 lei, în urma recentelor rectificări bugetare, dintre care 200 000 lei pentru achiziționarea de mănuşi, măşti, combinezoane de protecţie şi teste pentru personalul medical, iar 206 000 lei pentru cumpărarea a trei echipamente de ventilaţie mecanică.

Primarul Dumitru Pantazi a precizat într-un mesaj pe Facebook ca măsurile nu au fost luate cu întârziere, ci cu chibzuinţă şi cu respectarea prevederilor legale, iar dacă va fi nevoie sumele vor fi suplimentate, tot de la bugetul local.

 

COMUNICAT

Pentru corecta informare privitor la finanţarea Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani, facem următoarele precizări:
– A fost necesară respectarea legii pentru dezbaterea, aprobarea şi în vederea plăţilor către spital.
– În acesta perioada puteau fi demarate procedurile de achiziţie a produselor. Banii trebuie să fie în cont la momentul încheierii contractului. În şedinţă AGA s-a discutat despre problemele financiare al Spitalului şi a rezultat că sunt în cont 400.000 lei şi nicio datorie la furnizori.
– Iată care au fost etapele legale parcurse până acum:
1. În şedinţă AGA a Spitalului Municipal Paşcani din data de 30.03.2020 a fost aprobată rectificarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli.
2. În dată de 30.03.2020, prin adresa 8482 a fost înaintată Consiliul Local Paşcani solicitarea din partea Spitalului de Urgenţă Paşcani şi Hotărârea Consiliului de Administratie pentru modificarea Bugetului;
3. În sedinţa din data de 31 martie a.c. a Consiliului Local a fost suplimentata ordinea de zi cu Proiectul de Hotărâre de modificare a Bugetului Spitalului Municipal.
4. După aprobare, hotărârea a fost redactată şi trimisă la Prefectura Iaşi. Termenul legal este de 5 zile, dar a fost trimisă imediat.
5. Pentru că Prefectura nu a făcut observaţii, a treia zi de la aprobare, Hotărârea CLP şi Bugetul de Venituri şi Cheltuieli ( consolidat sursa F) , au fost depuse la Direcţia Judeţeană de Finanţe Iaşi.
6. A fost primită aprobarea, iar în cursul zilei de luni, Bugetul modificat a fost depus la Trezoreria Paşcani.
7. Pe baza acestor documente, marţi 07.03.2020, Spitalul Municipal Paşcani a făcut deschiderea creditelor pentru a primi banii.
8. Banii sunt în contul nostru şi în momentul în care Spitalul îi va cere, le vom face transferul.
Acestea sunt procedurile legale şi termenele cele mai scurte. UAT Paşcani încearcă să ajute, nu să pună piedici Spitalului de Urgenţă, în activitatea pe care o desfăşoară mai ales în contextul actual.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat