back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Primarul şi consilierii tolerează ocuparea abuzivă a domeniului public. Olariu, ironie usturătoare pentru preşedintele Comisiei de Urbanism

 

Administraţia din Paşcani îi protejează pe cei care ocupa în mod ilegal domeniul public. În loc să aplice sancţiunile legale şi să solicite eliberarea terenurilor, atât Primăria cât şi Consiliul Local tolerează astfel de abuzuri.

În şedinţă care a avut loc pe 18 februarie, consilierul PMP, Sorin Olariu – foto a adus în discuţie acest subiect, cu o glumă usturătoare. El a propus ca spaţiile comerciale din Piaţa Vale să nu mai fie scoase la licitaţie, conform proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi, ci să fie ocupate abuziv de oricine doreşte, după care beneficiarii să solicite că primarul să îi pună în legalitate.
Olariu a făcut trimitere la o situaţie de fapt cunoscută în spaţiul public, despre doi consilieri PNL care ocupă mai multe suprafeţe de teren din domeniul public al municipiului, fără contract şi fără plată, pe care au fost edificate construcţii fără autorizaţiile necesare.

Este vorba despre preşedintele PNL Pascani,  Marius Pintilie a cărei societate şi-a extins magazinele pe aproape 200 mp de teren al Primăriei şi Constantin Nemtanu care a cumpărat un chioşc în Piaţa Deal, dar nu a mai încheiat contract pentru terenul aferent.
Cele două cazuri au fost relatate, pe larg, de reporterii BIT TV. Ambii consilieri au recunoscut că deţin, fără contract, suprafeţe de teren din domeniul public şi au solicitat că primarul să îi pună în legalitate.
Conform legii, terenurile din domeniul public nu pot fi concesionate decât prin licitaţie şi doar dacă sunt libere de sarcini. Asta înseamnă că trebuie eliberate şi predate, aşa cum erau ele înainte de a fi ocupate ilegal.

Primăria nu a luat nici o măsură în acest sens, de ani de zile. Nici comisia de Urbanism nu a mişcat un deget pentru a apăra patrimoniul şi interesul public. Aproape toţi consilierii s-au făcut că nu văd aceste abuzuri.
Nici măcar la cererile de informaţii publice, adresate de BIT TV, nu au vrut să răspundă. Într-o adresă trimisă pe 17 ianuarie, atât primarului cât şi consilierilor şi comisiilor de specialitate, jurnaliştii au întrebat care sunt demersurile concrete făcute de reprezentanţii administraţiei locale pentru restabilirea legalităţii în cazul celor care ocupa abuziv domeniul public, şi dacă consilierul Marius Pintilie beneficiază de imunitate.
În loc de să clarifice aceste situaţie, preşedintele comisiei de Urbanism, Claudiu Bodasca l-a dat în judecată pe jurnalistul care a îndrăznit să pună aceste întrebări şi i-a cerut 20.000 lei despăgubiri morale. Procesul se afla pe rolul Judecătoriei Paşcani. Consilierul PNL a motivat că nu ar avea competente legale pentru a lua măsuri în acest sens.

În realitate consilierii locali au iniţiative şi hotărăsc în toate problemele de interes local, administrează domeniul public şi privat al municipiului şi decid asupra închirierii sau concesionarii domeniului public, conform Legii 2015 a Administraţiei Locale. Mai mult, consilierul Claudiu Bodoasca a recunoscut, într-o recentă conferinţa de presă, că a mai primit reclamaţii de la cetăţeni, pe care le-a analizat, iar punctele de vedere au fost înainte Primăriei sau instituţiilor şi organelor competente. Nu aceeasi unitate de masura a fost folosita în cazul societăţilor celor doi consilieri, colegi de partid, despre care a spus că nu se poate pronunţa.

Cerere Comisie Urbanism by on Scribd

 

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat